Olga nu are chef azi… (totalmente off-topic)

Nu are chef de lucruri mici, dar nici de lucruri mari. Vrea sa fie grava in a funny way, asa. Olga iese din cartea ei si se publica singura, neinsemnata si ingamfata in acelasi timp, se rostogoleste printre tornadele de praf ale primaverii. Ar merge pe jos zambind zeci de kilometri urbani, tramvaiele nu o infricoseaza si nici semafoarele defecte de la Bucur Obor.

Nu are chef de ghicitori si ghicitoare (chiar mi-a iesit ieri o tiganca in fata pe la Piata Kogalniceanu, era tanara, aproape cruda, aproape frumoasa in buza diminetii si mi-a zis “Hai, balaio, sa-ti ghicesc”! Am fugit ca din pusca, m-am si impiedicat de caldaram de parca as fi dat nas in nas cu Alien, nu vreau sa stiu nimic din viitor, nici macar daca mi-l povesteste in gluma o femeie necoapta si neagra, vreau sa mi-l ghicesc eu singura, sa-l depan in prezent, sa-l rotunjesc si sa-l alint, pentru ca e viitorul meu. Pleaca, nimereala, du-te invartindu-te cu ghiocul tau si cu zatul de cafea si cu divinatiile tale paralele, NU MA VEI AVEA NICIODATA, nu ma vei trage de par, nu ma vei lega la ochi, nici macar un minut dintr-un inceput de zi.)

Nu are chef sa recunoasca orbeala si uitarea si incapatanarea, ale altora, ale ei. Si totul devine mai simplu dintr-odata, toata setea de control de dinainte se lichefiaza intr-un ceai auriu, de baut numai dupa-amiaza, pentru reintregirea Zenului. Totul e simplu, oricum; numai noi ne petrecem trei sferturi din viata complicand (complificand, cum a zis o data Tziganul, a fost genial fara sa-si propuna decat sa bea trei zile fara pauza) totul, cu nesat si autoflagelare deodata; mi se pare corect, pana la urma.

Nu are chef sa mai creada ca oamenii sunt buni sau rai; ce mama dracu’, sunt oameni si gata, e suficient de dureros, de ce mai trebuie sa-i mai clasificam si asa?

In general, Olga nu mai are chef sa se teama. Va incepe terapia chiar de azi. Prin zbor.