Priviti cum trece vremea! O vedeti?

Peste 20 de ani imi voi spune: “Ce tanara ai fost! si cat ai gresit in tineretea asta a ta care a trecut. Si cum nimic nu mai este reparabil acum. Si nici nu as vrea sa fie reparabil, pentru ca asta sunt eu, la cei 347 de ani ai mei, o creatura alcatuita din nisip si din erori pe care le-am gatit si le-am mestecat constient, m-am hranit cu ele. Acum nu-mi ramane decat sa le var pe toate intr-o carte de bucate si sa vi le recomand, poftiti-le, luati-le, repetati-mi greselile, oooo, nu veti regreta, sunt niste greseli delicioase. Ca bonus, inmuiati-le in sos de ciocolata sau de caramel”.

Zilele trecute, schiopatand (cu oarecare demnitate totusi) pe strazi, mi-a mirosit asa, nu stiu cum, a baloane de sapun si a cateva amintiri gresite. Unii, mult mai saraci si mai goi, si le-ar dori pana si pe alea. Le-as da degeaba, eu nu mai am nevoie de ele; numai ca nu stiu cum le-as putea transfera, in ce program de simulare, pe ce FTP, oare merge pe messenger?

Cand o sa fiu mai batrana, voi fi, de fapt, in continuare, tanara. Asa mi-am propus. O sa trec tot prin pasaj pe la Obor si o sa-mi doresc tot un fotoliu mare pe care sa-l asez in balcon. O sa aliniez in congelatorul amintirilor toate fiintele care m-au facut sa simt ceva in viata mea. Ca pe niste trofee le voi pastra. Ca pe niste cutii de pantofi, cu pantofii ciuruiti de vreme in ele.

Cand o sa fiu mai batrana, o sa gandesc mai repede si o sa merg mai incet. Cu toate astea, nimeni nu ma va prinde din urma.