Mereu am simtit o strangere de inima pentru primii nascuti. Un soi de mila pentru ca soarta i-a ales sa suporte venirea langa ei a fratilor si surorilor mai mici. Copiii cei mari mi-au ramas aproape de suflet pentru ca, fara sa aiba vreo viata rea, au crescut cu intrebarea: “Cum ar fi fost fara mucos?”
O sa credeti ca Olguta e primul meu copil.
Ei bine, nu e. Si pentru ca J sa nu creada ca am mai produs plozi din alte relatii de care lui nu i-am spus, vin si spun repede: primul meu copil traieste in casa cu noi. E un copil mai special, in sensul ca pana la 6 ani nu vorbeste, nu iese din apartament, nu merge pe doua picioare, nu coloreaza, nu citeste. Este pisica Ira.
Vor sari acum ca arsi cei care deja au copii. Imi vor spune ca nu se compara iubirea fata de un copil cu iubirea fata de un animal. Nu-i contrazic. E adevarat, eu nu am de unde sa stiu. Dupa cum nici ei habar nu am cum simt eu.
La inceputul sarcinii, cand unii m-au indemnat sa scap de pisica, am intrat intr-o stare paralela cu realitatea, in care mi se rupea inima in 15 numai cand ma gandeam ca as putea pune Ira intr-o cutie si as putea transporta-o in alt camin, fie chiar si la un cunoscut. Am bocit ore intregi doar la gandul asta si atunci o luam in brate si o strangeam si o pupam si ea nu intelegea de unde efuziunea asta… Si acum, cand imi trece iar prin minte ideea asta, plang ca proasta. Desi Ira a ramas acasa si aici va ramane, pentru ca nu pot sa aduc pe lume un suflet si sa arunc un altul.
Sta toata ziua cu mine. Cred ca i se par o binecuvantare lunile astea in care am stat zi de zi una langa alta. E prietena mea si sora mea si copilul meu. Daca ar pati ceva, m-as scranti la cap. Si asa imi dau seama ca pentru unii dintre voi este deja prea mult ceea ce scriu aici…
O sa fie geloasa cand o sa vina copila. Dar stiu ca ar fi de 1.000 de ori mai urat s-o dau decat s-o pastrez aici, pe post de sora mai mare, cu toata posesivitatea de care sunt capabile pisicile.
Stiu ca pisica asta, asa prostuta si vagaboanda si simpluta cum e ea, nu m-ar parasi. Nu m-a parasit cand am uitat geamul deschis. Ma iarta cand ii las farfuria goala cateva ore. Cand o lasam singura in concedii.
Mi-au spus: “Trebuie sa alegi. Pisica sau copilul”. Iar eu am ales, in felul meu, ii aleg pe amandoi. Cred ca atunci cand vine vorba de ceva minunat in viata ta, nu trebuie sa renunti la alte lucruri minunate. Iubirea este de mai multe feluri si din ce in ce mai greu de gasit. Iubirea se hraneste din iubire, nu din abandonuri.
21 Comentarii
iunie 3, 2009 la 4:46 pm
Eu n-am pisica, dar tu ai dreptate.
Nu asculta de altii cand vine vorba de randuit ce e in sufletul tau.
iunie 3, 2009 la 4:47 pm
pisica IRA s-a nascut sub roata masinii de gunoi !!!
exista martori…
iunie 3, 2009 la 4:51 pm
Simona,
nici nu aveam de gand. dar mereu exista cineva care crede ca stie mai bine si ca poate judeca in locul nostru.
musik,
iunie 3, 2009 la 9:21 pm
deci cum e chestia aia cu “Daca ar pati ceva, m-as scranti la cap. “?
cauta si tu ceva mai realist.
iunie 3, 2009 la 10:41 pm
toader,
mai realist pentru ce? ti se pare ca am scris un episod din CSI miami? sau un articol de la gazeta de perete?
iunie 3, 2009 la 10:51 pm
shmeny droghe, in tine tzopaie acu’ hormonii de fomeie sarcinata. vazut anterior la multe femei. foarte simpatic. urez succes jimelui.
iunie 4, 2009 la 9:33 am
Săracu’ Jimel.
iunie 4, 2009 la 10:05 am
pai hudre si todiere,
vedea-v-as pe voi cu o burta care depaseste imaginatia si cele 6 luni si putin pe care pretinde ca le are. apoi vedea-v-as ca va futizeaza la bibiloi vreo trei persoane asa, nu mai multe, cu “da pisica”, “da pisica”, “da pisica”, “da pisica”. apoi incercati sa stati doua luni jumate acasa, mai ales in cazul in care sunteti niste persoane cat de cat active, nu niste moluste. “saracu’ jimel”? saraca shmeny, nu saracu’ jimel. ce credeti ca ii fac? il bat cu biciul? il arunc la groapa cu lei? ii fac, imi face. aici e democratie nedisimulata.
hormonii mei erau mult mai activi la inceputul sarcinii. asa sunt eu, rea by default.
iunie 4, 2009 la 10:17 am
Săracu’ Jim.
iunie 4, 2009 la 10:22 am
Hudreo,
uite, ti-l dau tie o saptamana pe Jim, ca sa ai senzatia ca-l salvezi. Sa vezi ce zic io dupa aia “Saracu Hudrea”.
iunie 4, 2009 la 10:45 am
iunie 4, 2009 la 11:07 am
porcu’ gras a depasit deja 900 g. e jmeker shukar cu tal3nt! asta asa….
saracu’ jimel.
iunie 4, 2009 la 1:17 pm
domnule, frumos aia cu “iubirea se hraneste din iubire, nu din abandonuri”… dada….
iunie 4, 2009 la 1:39 pm
sa-mi zici cand e ziua taaa! prea o lasasesi neacoperita.
iunie 4, 2009 la 8:41 pm
cine? eu? a mea?
iunie 5, 2009 la 8:56 am
mhm. se mai întâmplă. n-aş fi zis.
iunie 5, 2009 la 5:27 pm
Io am motan, Socrate. E gras is lenes. Si nu-l dau daca e sa raman graviduta. E primul copil
si suntem tare mandri de el. Ne laudam cu care seamana mai mult.
Se poate sa nu fim intelese, dar e bine ca noi intre noi pricepem cum sta treaba
:*
iunie 5, 2009 la 5:31 pm
evergreen,
asa foarte bine.
pastreaza-l pe intelept. un filosof e greu de gasit in zilele de azi. normal ca nu inteleg toti, ca de-aia suntem diferiti.
iunie 5, 2009 la 5:36 pm
Ma bucur ca n`ai ales sa tii pisica departe
Stiu cum e sa te atasezi de un ghemotoc de blana 
iunie 5, 2009 la 5:40 pm
Catalin,
la ghemotocul care doarme acush pe perna si pe care nu stiu cum sa-l dezvat de asta te referi?
iunie 7, 2009 la 10:01 am
Eu am ales pisica, motiv pentru care Nataşa, veselă, face giumbuşlucuri…