Pentru barbatii smecheri*

Am observat ca barbatii cu adevarat extraordinari – si aici ii exclud pe actorii de la Hollywood, pe care ii banuiesc de prostie – isi aleg femei sterse.

Niciun chirurg genial, niciun avocat iesit din comun de destept, niciun militar top of the class nu va dori sa straluceasca vreodata prin altceva decat prin sine insusi. Prea multa frumusete sau prea multa istetime la bratul lui, in lume, la serate, nu inseamna decat ca shine-ul se stirbeste si nu iese in evidenta cine trebuie.

Lor le trebuie femei care sa stea acasa, sa nu se fardeze cu gust si sa nu deschida gura spunand ceva atragator si interesant. Barbatilor cu adevarat smecheri nu le trebuie, de fapt, neveste.

Dar cu siguranta amantele… Ah, amantele! Cum trebuie sa fie amantele barbatilor super! Cred ca sunt frumoase, intelepte, smechere ca ei, prea smechere sa se faca nevestele unor barbati exceptionali, pentru ca si ele, nu e asa?, trebuie sa straluceasca fara sa fie eclipsate.

Si uite asa, barbatul superb si amanta desteapta sunt specii ascunse, nu facem legatura intre ele, nu ii vedem impreuna, ce trist…

Barbatii cu adevarat splendizi au amante cu strigate de saxofon in noapte. Au sapte vieti barbatii acestia tristi. Si niciuna nu le place.

*am trisat putin. Acesta este un text pe care l-am mai publicat o data, pe un alt blog

8 comentarii

Filed under Uncategorized

Experiente spitalicesti

Salut, world!

Tocmai ne-am intors acasa. Am stat impreuna cu Olga internate la Alfred Rusescu, timp de o saptamana. Diagnostic: pneumonie virala acuta.

Lunea trecuta am ajuns la spital. Olga avea temperatura aproape de 39, respiratie greoaie si, mai presus de orice, tusea ca un magar. Ceea ce credeam ca e o simpla raceala s-a transformat in diagnosticul pe care vi l-am scris mai sus. Plus suspiciune de diabet, care m-a alarmat ingrozitor, dar care s-a dovedit doar efectul unor cantitati maricele de Kinder mancate cu o zi inainte si in ziua internarii.

Asa ca ne-am instalat intr-o rezerva, la izolare, cu un pat mare si unul de copil. Cel din urma degeaba pentru ca Olga a preferat sa doarma cu mine. Adica PE mine. Daca ne bagau la salon va spun sincer ca nu stateam. Locul arata rau, rau de tot. Unele mese, scaune par imprumutate dintr-un film din acela de groaza, cu un doctor sadic care isi opereaza la misto victimele pe viu, intr-un buncar.

Dar personalul medical mi-a placut foarte mult. Toate asistentele rabdatoare, simpatice, intelegatoare. Iar Dr. Adela Radulescu –  o comoara, o descoperire foarte buna. Cel mai mult mi-a placut ca nu ne-a lasat sa plecam pana nu s-a convins ca infectia s-a dus, desi pe vineri asa imi venea sa o implor sa ne dea drumul acasa. All in all, oamenii de acolo ne-au facut sederea pe cat de placuta se poate intr-un spital de stat din Romania.

Spitalul are curte. Curtea are pisici. Le-am pripasit pe doua dintre ele, foarte haioase, pe terasa, la usa noastra. Din pacate, curtea spitalului are si soricei. De aici si pisicile.

Olga s-a intors cu aproape un kil mai grasa. I-a placut mancarea de spital. Nu ma intrebati cum si de ce, dar a lins-o.

Acum e in recuperare, inca mai ia antibiotic, dar starea ei e mult mai buna.

 

11 comentarii

Filed under Uncategorized

After VV

Acestea nu sunt niste concluzii.

Only facts:

– am plecat joi inspre Vama Veche, cu plodul si bagajele

– am gasit cazare exact unde imi doream sa stau de 12 ani incoace

– am plecat low-budget si m-am intors cu bani

– cea mai misto zi de la mare e ziua cand te intorci acasa – valuri cat casa, soare, toata lumea cu glume, dar si cu „drum bun, drum bun”

– am cunoscut lume frumoasa, cu care sper sa pastrez legatura

– am baut

– am dansat

– am pasat plodul sambata la mama la Mangalia ca sa pot bea si dansa mai cu spor

– nu stiu cum sa fac sa stau toata vara viitoare la mare. Dar o sa gasesc eu o cale

 

Lasă un comentariu

Filed under Uncategorized

Săptămâna alăptării, aşa cum o văd eu

Nu, nu inutilă, cum poate v-ati fi aşteptat din partea mea, de atee în mai multe domenii, printre care şi alăptarea.

Cred că alăptarea este ceva natural, care nu trebuie exagerat, că este bună pentru cui i-o trebui, dar care are şi variantă, da, da, laptele praf. Copiii alăptaţi la sân nu sunt nici mai sănătoşi, nici mai deştepţi, nici mai frumoşi, nici mai cu pată în frunte decât copiii nealăptaţi.

Şi mai ales cred cu toată puterea că nicidecum copiii alăptaţi sunt cei mai iubiţi. Sau că mamele care alăptează sunt cele mai iubitoare. Ultima afirmaţie am găsit-o pe wall-ul fb al unui bărbat.

Şi m-a întristat din cale-afară. Nu ştiu de ce mă mai atinge aşa ceva, pentru că în ultimii ani m-am obişnuit că noi, mamele care nu am alăptat, care nu ne ţinem copiii în wrap-uri, care nu facem co-sleeping, suntem degeaba. Dar măcar ne certam între noi.

Acum un bărbat a tras concluzia că mamele care alăptează sunt cele mai iubitoare. Adică suntem şi noi, celelalte nepricepute, pe acolo, dar de umplutură. E jignitor şi trist. Cred că se putea mărgini să spună că soţia sa este cea mai iubitoare pentru copilul sau copiii lor. Mă calcă pe nervi că asta e percepţia şi că săptămâna asta a alăptării pe mine, încă o dată, nu m-a convins de nimic.

Zilele în care se făcea campanie pentru o cauză cu sabia în mână şi cu sloganuri puternice, dar total false, pentru mine a trecut. Atunci, de ce dracu’ mă enervează ce a zis un nene la el pe wall?

A, da, e duminică şi scriu de la serviciu, nu sunt lângă copilul meu. Pentru mine e săptămâna Olimpiadei, săptămâna 1, de mâine începe şi săptămâna 2. Mi-e dor de copil, dar o să treacă. Mă duc la serviciu şi ca să-i arăt copilului meu că îl iubesc.

EU sunt cea mai iubitoare mamă din lume.

15 comentarii

Filed under Uncategorized

Rolul femeii in societate :D

Ma plimbam pe strazi, mancand inghetata. Acum cateva minute, nu mai in urma.

Un nene si masina lui veneau regulamentar pe strada Ion Berindei. De pe Ripiceni, strada secundara, a venit altul, tot cu masina lui, fara sa dea prioritate si i-a futut primului una in aripa de l-a invartit. Eu vedeam scena de la 3 metri, ma oprisem ca le-am vazut traiectoria, era cat se poate de clar ca se vor pocni din punctul meu de vedere si, din moment ce oricum nu aveam ce sa fac, macar am prevenit sa-mi cada inghetata pe jos. Numai lor nu le-a fost clar.

Buuun, s-au pocnit, s-au pocnit. Acum ce e de facut? Pai simplu. Din masina vinovata, de pe scaunul mortului, coboara o vita blonda, tanara, uscata, care se repede direct la gatul soferului-victima. Da volumul la maximum si incepe sa urle la inocent: „Baaaaa, sa-mi bag pula in gura ma-tii, futu-ti gatul ma-tii, cu toti cacatii care nu se uita pe unde merg. Mi-aaaaai facut praf masina, futu-ti mortii ma-tii. AAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA! VAAAAAAAAAAAAAAAAAAAI! OAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA!” Sotu-sau sau iubitu-sau incerca, mai mult sau mai putin, s-o tempereze pe isterica, pana la urma stia ca e vina lui, dar blonda nuuuu si nuuuuu, scandal, urlete, smuls parul din cap, injuraturi, toata circoteca posibila.

Evident, la scandal se aduna lumea. Care lume ce intelege? Ca ala de la volan care fuse vinovat nu vrea sa recunoasca fapta. Asa ca barbatii cartierului, tineri, batrani, nu conteaza, dar cu simtul justitiei intact si neexersat, tabara pe soferul-problema cu chizda cu gura mare. Un tip pana in 40 de ani se duce peste el la masina si soferul cu musca pe caciula ce credeti ca face?

Dap, scoate pistolul.

Surpriza e ca justitiarul care s-a dus dupa infractor in masina era inspector de politie. Demonstrat, cu legitimatia scoasa. Au chemat politia, frumos. Asta e un accident care nu se va rezolva la „amiabile”.

Femeile sunt nocive, recunosc :))). Am constatat asta pe viu. Daca femeia tacea si se comporta potrivit momentului, nu se ajungea acolo.

7 comentarii

Filed under Uncategorized

Mamaia

Inca suntem la mare. Concluzii:

1. Olga e prietena mea. Cu ea fac o gramada de lucruri si rad de lesin. Inventeaza cuvinte, invata foarte repede ce o intereseaza, doarme bine la pranz si noaptea, mananca fix cat trebuie. Ma pupa, ma ia in brate, danseaza langa fiecare terasa, se imprieteneste usor cu lumea.

2. In momentele cand nu e ca la punctul 1, Olga este un monstrulet programat special din viitor sa ma extermine. Terminatorash. Cere tot ce vede. Balon, bomboana, suc, palarie, pufuleti, carte, lopatele, telegondola, colac (ce daca ea nu a intrat in apa de 6 zile?), iar baloane, fructe (desi nu le mananca), covrigi (desi nu-i mananca), inca niste baloane. Imi smulge telefonul din mana, urla ca vrea in brate, face pe ea cand mi-e lumea mai draga.

3. O sa omor in mod simbolic pe unul dintre cei 1.000 de clovni de pe faleza care confectioneaza jucarii din baloane. Apoi , pitigaindu-se si recomandandu-se toti Balonache, le pun in mana copiilor, cu gandul de a-i forta pe parinti sa cumpere. Lucru care ma scoate din minti. Daca ii pui un balon in mana copilului, asteapta-te sa-ti dea banii copilul, nu parintele. Iar Olga nu are bani.

4. Majoritatea turistilor sunt suparati pe viata. Niciun semn de relaxare, de buna vointa, de vacanta pe fetele si in gesturile lor.  Si nu stiu sa mearga in inghesuiala.

5. Daca va urcati in minicarul care porneste din Satul de Vacanta, asigurati-va din trei sau mai multe surse ca este minicarul corect. Noi ne-am urcat intr-unul, am platit si abia apoi ni s-a spus ca se duce inspre Constanta, nu inspre Casino. Banii nu ne-au fost returnati, iar minicarul respectiv nu avea niciun afis cu destinatia. Daca oamenii face asa zilnic cu 200 de prosti, nici nu mai e nevoie sa transporte pe cineva. Le-ar ajunge banii facuti din fraieri.

Un comentariu

Filed under Uncategorized

Cartea mea – inspiraţie pentru altă carte

Ce urmează să fac acum îmi este deosebit de greu, pentru că mi-e mie ruşine de ruşinea altuia. Ca să trec cât mai repede şi mai puţin penibil la subiect o să trag aer în piept şi o să scriu direct.

Mi-am găsit cartea, Urechile pisicii Olga, uşoooooor de tot plagiată.

Nu la nivelul temei, căci tema, plecarea de acasa, revelaţia, drumul, regăsirea de sine, toate acestea vor rămâne teme pe marginea cărora se va scrie până când literatura se va sfârşi.

Nicidecum.

Mă refer la unele personaje, locuri, întâmplari. Nu, nu este copiat cuvânt cu cuvânt. Dar am avut surpriza să îmi citesc într-o carte scrisă de altcineva unele dintre personajele, locurile, întâmplările pe care le-am scris eu înainte. Ceea ce, vă asigur, este teribil de neplăcut. Să parcurgi paginile şi să vorbeşti de una singură: „Ia uite, faza asta e fix ca…”, „Şi insula e precum insula mea”, „Şi misiunea…”, „Şi câinele, câinele nenorocit din primul capitol”… „La mine era un circ, aici e un bâlci”.

Mai cu seamă că autoarea cărţii Nono, Renata Carageani, scrie teribil de frumos, sensibil, captivant. Îi plac detaliile şi mi-e clar că este un scriitor inimos şi creativ. De ce atunci? De ce a trebuit să…?

Nu am ştiut ce să fac. Editura care mi-a publicat mie cartea m-a ajutat mereu fix cât mă ajută şi Barack Obama, de pildă, deci nu am apelat la ea. Vineri i-am scris direct autoarei lui Nono pe Facebook. Mesaj privat, desigur. Eu spun ca am scris civilizat, omeneşte, de bun simţ. Chiar voiam să văd ce spune, să simt tonul, să mă convingă poate că eu am gresit. Din păcate, nu am primit niciun răspuns.

Iată ce i-am scris:

Bună ziua,
numele meu este Oana Duşmănescu. În 2007 am scris o carte, care a fost publicată în 2010. Această carte se numeşte Urechile pisicii Olga. 
Zilele trecute mi-a picat în mână Nono. Foarte frumoasă. Numai că unele personaje, întâmplări etc seamănă până la lacrimi cu cele din Urechile pisicii Olga. Am avut un şoc.
Evident, alte pasaje nu seamănă deloc.
Desigur, nu spun că eu am scris neapărat o capodoperă a umanităţii, care trebuie protejată cu gard electric şi cu rotweilleri la poartă. Dar mi-ar plăcea să cred că, în cazul în care aţi citit Urechile, ele nu v-au servit drept inspiraţie sau chiar mai rău de atât. 
O sa centralizez pasajele cu asemănările izbitoare şi o să vi le trimit. Nu în ultimul rând precizez că Urechile pisicii Olga este o opera înregistrată la ORDA în ianuarie 2007.
Cu mult respect,
Oana Duşmănescu

Poate nu e treaba mea, dar trebuie să spun ca unul din personajele cărţii Renatei Carageani este o minge, pe care o cheamă Wilson, ca pe mingea personajului Tom Hanks, din Cast Away. Asta e însă problema baieţilor de la Hollywood.

Deci, stai! Acum înţeleg. Cineva s-a inspirat din mai multe locuri care i-au plăcut şi a făcut o carte. Ce să zic? Într-un fel mă simt onorată. Eu şi Tom Hanks.

Am scris pe blog despre acest lucru pentru că nu voi face demersuri legale. Nu mă interesează să câştig un proces şi să mă umplu de niste bani care nu există. Îmi doream un răspuns de la doamna cu cartea şi nu l-am primit. M-a ignorat. Eu nu o voi ignora.

Vreau, până la urmă, doar sa atrag atenţia. Să fiu recunoscătoare că mi-a căzut cartea dumneaei în mână, dintre atâtea zeci de cărţi care îmi cad în mână. Să nu trăiască nimeni cu senzaţia că astfel de lucruri rămân neaflate. Sau cu senzaţia că trăim într-o lume atât de liberă şi de autistă încât putem să luăm ce ne trebuie, când ne trebuie, dar nici nu cerem voie înainte, nici nu mulţumim după.

Vreau ca aceste lucruri să nu se repete. Vreau să cred ca mai există pe lumea aceasta idei proaspete, personaje noi, istorii originale. Şi onestitate.

LE: Iata ce scrie Renata Carageani chiar azi, pe blogul dumneaei. Deci e voie!😀

I rest my case.

LLE: Aici gasiti cel mai civilizat raspuns pe care mi-l puteam imagina vreodata. De la All. Multumesc!

33 comentarii

Filed under Uncategorized

Daca vreti sa faceti alta fapta buna…

… il puteti ajuta pe Stefan, un baietel care are nevoie de tot sprijinul pe care i-l puteti acorda.

Un comentariu

Filed under Uncategorized

10 lucruri pe care pariez ca nu le stiai despre mine

1. Daca as mai avea 300 de ani de trait, pe urmatorii 200 i-as petrece jucand carti, zaruri, Monopoly, rummy si Risk

2. Cand eram mica, bateam grav papusile. Din aceasta cauza, mama le agatase in cuie, ca pe tablouri, foarte sus, aproape de tavan

3. Nu-mi place al doilea nume al Olgai

4. Coca-Cola e cea mai tare bautura din lume

5. Nu am citit niciodata o carte scrisa de vreun clasic rus – asta in ciuda eruditiei mele faimoase😀

6. Am intrat in presa sportiva pentru ca eram indragostita in clasa a 12-a de un baiat din echipa de baschet a liceului – GO CARAGIALE

7. Cadoul pe care mi-l poti face fara teama de a gresi vreodata este o pereche de cercei

8. Nu mai pot sa scriu

9. Nu mi se face deloc scarba daca vomita cineva langa mine

10. Dintre culori, nu suportam galbenul. Acum il iubesc

7 comentarii

Filed under Uncategorized

Întâlniri

Toata viaţa e despre întâlniri. Până şi dimineaţa, când te trezeşti şi ieşi pe uşă, te duci la o întâlnire. Eu – cu tramvaiul, de pildă. Îl aştept cuminte, e întâlnirea care îmi deschide ziua.

Întâlniri şi aşteptările unor întâlniri. Dacă pe primele le iubesc şi le aştept cel puţin cu interes, pe cele din urmă le urăsc. Urăsc să aştept să se  întâmple ceva. Mi-aş dori să se întâmple toate în acelaşi timp, să scap de tensiune.

Întâlniri zilnice, cu care ne-am obişnuit, cum ar fi colegii de serviciu. Întâlniri întâmplătoare, pe stradă, cu un prieten vechi, pe care nu l-ai mai văzut de secole întregi. Întâlniri excepţionale, cu străina de la farmacie, pe care o ajuţi să-şi strîngă conţinutul genţii de pe jos, care peste 10 ani îţi devine soţie.

Mai există întâlnirile vânate, calculate, programate – distractive rău de tot. Şi cele oficiale, şi cele nedorite, şi cele neimportante, şi cele nostalgice, şi cele tragice de-a dreptul. Zi de zi, asta facem. Ne întâlnim, noroc şi ghinion în acelaşi timp!

Şi mai există întâlnirile care nu se întâmplă. După părerea mea, acolo stă soarta omului, cu adevărat. Nu în ce ni s-a întâmplat, ci în lucrurile de care, din fericire sau dimpotrivă, am fost feriţi să ni se întâmple. Câţi oameni am ratat, câte locuri, ce proşti şi ce reduşi suntem, şi ce mici în contextul general!

2 comentarii

Filed under Uncategorized