Olga traieste. In timpul liber.

M-am intors frumusel din munti. Am alergat neconstructiv patru zile intre Busteni si Brasov, am stat departe de net, la aer liber, unde am reusit sa produc amigdalita; ceea ce in general demonstreaza ca orasenilor le faci un rau daca ii scoti in natura. 😀

Asta imi aduce aminte de ce i s-a intamplat Olgai in capitolul XV, cand ajunsese tot pe la munte. Adica mereu cineva, pe lume, o pateste mai rau…

„Ajunsesem pe o şosea aproape pustie, tăiată în munte. Şi atunci s-a întâmplat. Gândurile mele s-au spulberat dintr-odată într-un val de sânge care mi-a intrat pe gură, pe nări, pe retină. O lovitură atât de puternică încât m-am şocat de faptul că nu m-am rupt în mii de bucăţele, că nu m-am împrăştiat într-o mie de pisici mărunte. M-a durut şi nu m-a durut în acelaşi timp, ceva mai presus de mine îmi striga că nu mai are ce să mă doară. Că trupul meu slăbuţ, fragil, nelumesc, a rezistat, dar nu se ştie pentru câtă vreme. O maşină. Ţâşnită parcă din cer. Pisicile oricum sunt cam prostuţe şi panicate şi nu ştiu să se ferească pe străzi. Nu am zărit maşina asta, dar parcă îmi amintesc că şoferul m-a văzut pe mine şi m-a izbit intenţionat. M-a urmărit în nebunia unei secunde diabolice, a apăsat pe accelaraţie, a virat cu măiestrie calculată ca să mă prindă fix sub roţi. O strâmbătură de furie şi apoi lovitura. Maşina a rânjit? Omul de la volan a rânjit? Şi nici măcar în acel moment nu am simţit disperare. Am simţit numai cum zilele mi se scurtează, că mă întreb de ce am plecat din oraşul meu, am conchis că norocul meu şi aşa slăbănog şi îndoielnic se apropie de final. Şi că acum nu mai trebuie să trag nicio minciună. Răspunsul căzuse, aşa cum mă aşteptam de altfel, necerut şi surprinzător. Doar că nu-mi închipuiam vreodată că va fi aşa de radical. “Am murit, de-asta am dispărut”. Atât de simplu să fie totul? Aşa să se încheie lupta mea? Să mă las învinsă de o închegătură de fiare şi de un om pe care nici măcar nu îl cunosc?

Aşa, cu sângele furându-mi simţurile, am vrut să mă ridic şi să pornesc mai departe. Nu am putut. Singurătatea călătoriei mele începea deja să capete alte însemnătăţi. […] Aş fi dat orice pentru un pat de frunze. Şi aş fi dorit să mă spăl de tot lichidul acela lipicios care mă sufoca lent, dar sistematic. Mi se părea că dacă înlătur tot fluidul care, de fapt, ar fi trebuit să curgă pe dinăuntru, în vene, şi nu pe dinafară, pe blană şi pe asfalt, acesta ar fi intrat, cumva, la locul său, iar eu aş fi putut merge şi vedea din nou”.

Dar Olga are si noroc…

 „Dumnezeu mă hrăneşte cu linguriţa. Mă hrăneşte şi-mi vorbeşte cu glas potrivit, de mamă devotată. “Pisicuţă amărâtă”, îmi spune. Dat fiind faptul că nici capul nu mi-l pot ridica de pe ţoalele astea curate, adjectivul “amărâtă” sună, bag eu de seamă, ca un veritabil compliment. “De nouă zile de când te-am găsit pe drum, pe trei sferturi moartă, e prima dată când deschizi ochii”. Oameni buni, iubită asistenţă, vestea buna e că trăiesc. Vestea rea e că am pierdut noua zile preţioase din cauza unui cretin care a considerat că ar fi un gest de mare bun simţ să mă calce cu maşina.

Am sărit ca arsă de pe fotoliu şi am vrut pe dată să-mi reiau călătoria către casa mea şi viaţa mea. M-am opintit însă ca bătută în piroane în locşorul călduţ şi primitor. Picioarele mele din spate… Le zăream, le simţeam cum atârnă ca nişte beţe de tobă aruncate într-un colţ, inutile şi bolnave. Ca membrele unei marionete acţionate de sfori, doar că inerte şi cu păpuşarul ieşit în pauza de prânz. Atunci însă am ştiut că, de fapt, picioarele mele şi tot ceea ce ştiau ele să facă mai bine – să meargă, să alerge, să sară, să zgârie, să se caţere – au rămas pe marginea şoselei, rupte din alt film, rupte la propriu”.

Anunțuri

8 comentarii

Din categoria Uncategorized

8 răspunsuri la „Olga traieste. In timpul liber.

  1. Hmmm. Vad ca povestea a inceput sa bata inspre tragedie. Dar nu-i nimic, s-ar putea s-o punem pe Olga pe picioare. 🙂 Mail!

  2. O varianta ar fi sa publici cartea in episoade 🙂

  3. hai mai Adrian, ca nu am scris tot episodul. 🙂

  4. jimerino

    olguta asta e mai ceva ca lassie. sa ajunga ea mereu acasa…

  5. olguta cand e acasa vrea in deplasare si cand e in deplasare vrea acasa 🙂 exact ca mama sa.

  6. Liz

    imi place. eu am plans.

  7. shmeny

    Liz,
    multumesc ca ai trecut pe aici. iti plac si tie pisicile, corect?

  8. Pare interesant.. In sfarsit un blog decent. O sa fi recomandarea mea catre ONBR (Organizatia Nationala a Bloggerilor din Romania).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s