Olga ştie să aleagă. În teorie

Mi s-a făcut dor de pisica Olga. Iată ce opinii are blănoasa în capitolul X al „Urechilor”.

„Pentru a mă exprima precum ţâncul vecinilor, şcolar în clasa a treia, alegerile sunt de două feluri: bune şi rele. Nici nu se mai pune problema să-ţi asumi decizia, ea vine natural, ca o pocnitură din degete; diferenţa apare când îţi dai seama că drumul pe care ai hotărât s-o apuci este un curcubeu dublat de un camp de trifoi sau o periferie a Kabulului, înţesată de mine antipersoană. Dacă ai tras lozul norocos, alegerea ta te răsplăteşte şi orice altă meschinărie a existenţei ţi se pare doar puţin chili pe felia de pizza. Nesuferitul te pişcă puţin de limbă, dar îţi trece rapid. Dacă ai mers în Kabul, în schimb, pregăteşte-te să sari în aer. Oricât de alert ai fi, oricât de mult ai gogona ochii în stânga şi-n dreapta, oricât de conştient că ţi-ai făcut-o cu mâna ta, că nu te-a luat nimeni cu arcanul la armată, un glonţ rătăcit te poate da cu picioarele în sus în orice moment. Nu există nicio legătură reală şi efectivă între asumarea primejdiei şi primejdia în sine. Precauţia mai rău te paranoizează; dar asta nu înseamnă că-ţi şi creşte direct pe piele vestă antiglonţ”.

Da, Olga se pricepe, cel puţin la nivel cărturesc, să ia hotărări. Pare foarte informată şi cerebrală. (Şi pe mine mă surprinde uneori). Voi cum luaţi decizii pe lumea asta?

7 comentarii

Filed under Uncategorized

7 responses to “Olga ştie să aleagă. În teorie

  1. Anca e corigenta la luarea deciziilor. Le intoarce pe toate partile si apoi se gandeste „cum ar fi fost daca…?”

  2. shmeny

    oana_anca,
    bine, anca e asa! dar oana?🙂 te pup, draga mea!

  3. Oana e prea putin ca sa ii dea Anca voie sa ia decizii. Probabil ca Oana ar fi mai impulsiva.🙂 Te pup si eu!

  4. shmeny sa ne/le/ii traiesti! Sa torci fericita alaturi de Olga si de cine mai vrei tu! Si sa tragi intotdeauna lozul norocos!

  5. Toata ziua le-am cautat azi pe Olga, Shmeny, Oana, Catalina, sperand sa dau de careva, dar pare-se ca-s scumpe la vedere/auz azi. Iti doresc sa fii in cel mai senin loc de pe planeta azi, alaturi de cine te merita. La multi ani ani, draga mea!

  6. shmeny

    Pin, Oana_Anca,
    va multumesc ca v-ati gandit la mine. Numai soare sa aveti si voi si sa va bucurati in fiecare zi!

  7. Pisicutza Olga e asteptata sa onoreze o leapsha, daca nu ii e cu suparare :)) Afli tot la sursa :))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s