Copilarie

Io am avut copilarie de copil. Serios! Din aceea nestavilita, cu genunchii vesnic beliti, cu coatele mereu plesnite, cu bicicleta infipta in garduri sau in masini, cu v-ati ascunselea la ordinea zilei, ca o condica semnata inainte de a sti sa scriu.

La cererea putinilor cititori, acum intra cu povestea cu Oana in gara Campina.

Aveam 5 ani. Si da, stiam sa citesc. Eram un mic pocal cu genialitate, ca majoritatea plozilor. Dupa aceea, m-am nivelat, cand m-am dus la scoala. Presimteam eu ca nu e buna scoala! Revenind… La 5 ani, am fost facuta pachet si trimisa, ca in toate vacantele care se scursesera si care i-au urmat acesteia, matusilor si unchilor din provincie. In vara aceea orasul castigator a fost Campina.

Unchiul meu, nea Marin, era sef de gara in Campina. Big boss, mare faraon! El si matusa Nae (da, da, e femeie si i se spune Nae, io am o familie mai turbata!) aveau grija verile de toti copii din clan. Eu eram cea mai mica. Locuiam chiar in cladirea garii si noaptea adormeam leganata de tignal si miscare de roti. Intr-o zi, unchiul m-a plimbat prin gara, peste linii, si mi-a aratat un marfar garat. Si mi-a explicat cum e cu marfa si mai ales cu sigiliile de pe vagoanele de marfa. Sigilii de plumb! „Nu e voie sa fie scoase, e cam si cum am fura din vagon!”

Numai ca, vedeti voi, plumbii aia erau foarte colorati. Si multi. Puzderie.

M-am trezit intr-o dimineata la 6. Pana si gainile dadeau din cap a dezaprobare cand m-au vazut iesind pe poarta. Nici cainele Top, un tovaras canis negru, de talie enorma, nu m-a urmat, in ciuda obiceiului sau de a ma seconda mai tot timpul. Am traversat toate liniile garii. Acolo, la Campina, nu sunt una sau doua linii. Sunt zece, e ditamai nodul de cale ferata. Dar am traversat cu grija, m-am uitat la macaz, eram deja specialista. Am ajuns la marfar. Am smuls toti, toti plumbii, bucata cu bucata. Aveam pumnisorii plini de sigilii de tren. M-am intors victorioasa cu prada.

Acasa se trezisera toti. Unchii, verisorii mei mai mari. Numai eu lipseam din patut. Nici macar biberonul cu lapte (da, pana la 6 ani am baut lichide cu biberonul) nu ma insotise in escapada aceasta. Cand am ajuns, am desertat plumbii pe masa din curte. Nu a apreciat nimeni gestul. M-a batut tot familionul. A venit si mama de la Bucuresti in ziua aceea. M-a batut si ea. M-a pus sa jur ca nu mai dispar niciodata. Cine stie insa povestea cu Vama Veche si dormitul meu neasteptat la hotel, stie de asemenea ca nu m-am tinut de promisiunea aceasta.

Am invatat totusi doua lucruri cu acea ocazie. 1. Uneori, mai bine lasi plumbii acolo unde sunt si uiti unele usi ferecate. Exista sansa sa ti-o iei pe coaja!; 2. Niciodata, orice as face, oriunde m-as duce, nimic nu mi se va parea mai greu de trecut decat niste linii de tren, cu ecartamentul lor hasurat, ce se casca precum un hau sub picioarele mele de copil.

Anunțuri

4 comentarii

Din categoria Uncategorized

4 răspunsuri la „Copilarie

  1. schummy

    unchiul meu era sef de gara in curtici langa arad, la vama … si mai am un sirag de plumbi din aia 🙂 doar k eu i’am cerut nu i’am furat :)) mai faina povestea ta, oricum, si acum, mare, tot imi plac aia!

  2. schummy,
    yes! stiam eu ca exista pe lumea asta cineva care sa ma inteleaga 🙂
    onnette,
    bine ai venit pe aici!

  3. Frumos! Tare frumos !Daca si tu, si eu, si alta ca noi ar scrie o carte despre copilarie, cred ca am concura cu I.Creanga! Chiar daca n-am intra in manuale si in ILR!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s