Olga si-a adus aminte ca mai exista si ea

M-am gandit s-o mai evoc si pe pisica Olga, de vreme ce blogul i-a fost dedicat initial urechilor ei de necuvantatoare. In calatoria ei, Olga isi da seama, la un anumit moment, ca uneori fugi din viata ta pentru motive gresite, iar alteori revii in viata ta pentru motive si mai gresite. Pe drumul de intoarcere acasa, Olgai i se face teama de cele mai familiare lucruri si isi pune pentru prima oara probleme ce in trecut nici nu existau.

In capitolul XXV, pisica povesteste cum, intr-un drum curios si plin de surprize, nu mai gaseste raspunsul la intrebarea care de fapt a facut-o sa plece de acasa.

Am ramas intepenita, ca o statuie, fara sa-mi misc labutele sau gatul sau coada, fara sa salt pe o creanga pentru a-mi alege drumul in perspectiva inaltimii, fara sa intorc capul. Am facut cu frica un gest de dezmorteala cu labele din spate, cele pe care le suspectam de diverse defecte. Dar nu! Erau functionale. Puteam. Dar nu mai voiam.

Se prea poate sa fi fost de vina visul. Visasem toata noaptea o intindere mare, mare, toata plina de iarba. I-as spune desert de iarba. Totul mi se arata verde, proaspat, curat; dar nu intalneam nimic altceva decat iarba. Nici macar un parau, nici macar o alta pisica sau vreun mac purpuriu in marea cea verde. In oricare parte as fi mers, calcam pe iarba. Mi-am adus aminte ca in timpul visului chiar ma gandeam: „Doamne, cat as vrea sa se vrea sa se termine iarba asta moale si sa ma ranesc de niste cuie. Sau macar de o poteca de pietris”. Iarba se intindea insa in toate directiile si incepuse sa acopere, brutal si primitiv, cerul. Astfel incat, chiar daca as fi umblat cu capul in jos, tot nu ar fi fost nici o diferenta. Asa ca, in vis, am hotarat ca nu mai are niciun sens sa merg mai departe, de vreme ce toate caile se inecau, moale si nesigur, in iarba. 

La trezire, senzatia a persistat.

Se pierduse, in schimb, rezolvarea problemei urmatoare: „Se da o pisica. Ea urmeaza un frum lung. Vrea sa se intoarca acasa. De ce vrea pisica sa se intoarca acasa?”

Trecuse foarte mult timp de cand disparusem de acasa. Eu aveam toate motivele sa retin amanunte, dar cei care ramasesera? Cel care pleaca e intotdeauna ingreunat de bagajul lucrurilor pe care nu a putut sa le ia cu el. Cei care raman isi ajusteaza viata simplu, fara cel plecat. Ei raman in mediul lor, scazand prezenta celui care a decis să o stearga, si se obisnuiesc asa, pentru ca lor li s-a schimbat o singura litera din alfabet. Hoinarul trebuie practic sa invete sa scrie intr-o alta limba. Pentru el, lumea devine alta in intregime. Pentru cei de acasa, se muta din zid o singura caramida

Ramasesem ca pironita sub copacul acela deoarece mi se nazarise mie ca, in vreme ce eu duc dorul celor de acasa, ei m-au eliminat, fara rautate, din ciorba generala, s-au impacat cu lipsa mea, au regandit intregul fara detaliul Olga. Oare, daca as reaparea acum, nu le-as strica de tot echilibrul la care ajunsesera, probabil cu chiu, cu vai, dupa ce tot eu il spulberasem, o data cu plecarea mea? Cine dracu’ sunt eu cu mofturile mele, cu programul meu de plecari-sosiri? 

Am ramas paralizata pentru ca, daca scopurile mele se pastrasera oarecum intacte, ma indoiam profund ca asteptarile celor de acasa ramasesera la fel. Daca ma credeau moarta? Nu ar fi fost un soc sa apar dupa atata vreme, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, si sa-mi revendic locul din viata lor, asa cum fusese inainte de plecare? Daca stapana isi luase alta pisica? Sau Tamara se imprietenise cu noua pisica a casei? Daca lumea resetase, poate usurata, poate resemnata, cronometrul, si isi croise un nou film fara mine? La urma urmelor, nici nu e o poveste atat de greu de imaginat. Mi-era insa ciuda ca nu m-am gandit niciodata la ea. 

Nu m-am pus deloc in pielea lor. Decat, poate, in sensul in care imi cadea mie bine. Nu am prevazut pierderi de genul acesta. Catastrofale. Mi-am inchipuit ca toata lumea vede basmul la fel, din acelasi unghi. Nu m-am gandit nici macar o secunda ca poate ingrijorarea lor din prima zi se transformase, pana la final, in indiferenta. Ca mecanism de protectie. Ca sa lasi seva sa treaca mai departe prin sistem, esti nevoit sa lasi rana sa se inchida. 

Anunțuri

6 comentarii

Din categoria Uncategorized

6 răspunsuri la „Olga si-a adus aminte ca mai exista si ea

  1. Olga, bine-ai revenit 🙂

  2. the judge

    ne place, nu ne place, cu sau fara olga, viata merge inainte…nimeni nu e atat de important incat dupa moartea/disparitia/plecarea sa, lumea si mai ales timpul sa se opreasca…

  3. adela,
    si tu bine ai revenit! 🙂
    the judge,
    asa e! numai ca oamenii/animalele nu isi dau uneori seama ca sunt inlocuibili. traiesc cu senzatia ca ei/ele sunt cei/cele mai smecheri/smechere.

  4. the judge

    ne place sa credem, si ne imbatam cu ideia ca suntem importanti, ca lumea toata se invarte in jurul nostru, dar nu e deloc asa. se poate si fara mine si fara tine si fara el…

  5. the judge

    o noua zi, sentimente mai bune! 😆

    pana la urma, de ce nu s-ar invarti lumea in jurul nostru?! poate ca olga este centrul universului EI, propiu si personal…

    in universul nostru personal, noi suntem centrul! si daca nu suntem prea egoisti si egocentristi putem lasa si pe altcineva, o persoana iubita, sa fie centrul universului nostru!

    bun e vinul ghiurghiuliu! 😆

  6. Da, Olga@toate vietuitoarele astea, care… tot pe Pamant traiesc si, culmea, foarte multe, alaturi de noi!

    Cred insa, eu aceea, care cred in Darwin, ca, totusi, OMUL e si mai periculos!

    Va ofer( asa l-am primit si eu)un dar de week-end:
    http:/veg-tv.info/Earthlings/

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s