Les yeux bleus vont aux Cieux

Cand eram copil, ma jucam mergand cu ochii inchisi. Uneori, ma tinea tata, si atunci ii ferecam de tot, lasandu-ma cu toata increderea in mana parintelui. Il simteam smucindu-ma usor din dreptul stalpilor, copacilor. Radeam si ameteam, pluteam si visam acolo, in lumea, in lumea ochilor astupati in mijlocul strazii.

Pe dinauntru pleoapelor, vedeam multe, multe culori. Era soarele care desena in spatele retinei mele tot felul de jocuri, de forme, de miscari circulare.

Alteori nu ma conducea nimeni. Atunci nu strangeam de tot ochii, ii mijeam doar pe jumatate. Vedeam cat trebuia sa vad ca sa nu ma lovesc, dar pretindeam ca i-am inchis pe de-a-ntregul, doar ca sa-mi fac povestea mai palpitanta.

Acum imi dau seama ca toata viata am umblat, de fapt, cu ochii orbi de atata inchidere. Ca m-am jucat intr-un intuneric relativ, unde mai patrundea, cateodata, o raza de lumina cu care nu stiam ce sa fac. Ca am bajbait intr-un labirint inchipuit si rareori am deschis ochii. M-am lovit de obstacole, dar mi s-a parut normal.

Uneori vreau sa deschid ochii. Dar nu mai pot…

8 comentarii

Filed under Uncategorized

8 responses to “Les yeux bleus vont aux Cieux

  1. nin

    Ba, eu cred ca poti! S-ar putea doar sa nu-ti placa foarte mult ce vezi.

    In copilarie totul era frumos, tot timpul: si cu ochii inchisi si cu ei deschisi. Eu si surorile mele tineam ochii strans inchisi ca sa „vedem modele”. Era momentul nostru de taina acela cand incercam sa descriem formele si miscarile de care vorbesti tu.

  2. 😦 sa n-o lasi pe Olguta sa se joace asa…

  3. cu mult exercitiu, orice poate deveni deprindere. chiar si tinutul ochilor deschisi. indiferent de umbre, lumina e benefica.

  4. uneori, câte-un text de-al tău mă pocneşte tare, de parcă m-aş lovi cu capul de stâlp.

  5. toader

    tu esti nebuna la cap mai. jim, scatoalca pe spate te rog. trebe sa scuipe doamna.

  6. si stai sa vedeti ce urmeaza…

  7. elena

    Nu ca m-as pricepe, bagami-as uteru, da la asta nu-i zicea inainte depresie post natala? Inca nu sunt pastilute?😦
    Imi placea cand ai zis ca mergi la sala si alea alea…

  8. elena,
    nu, nu e de-aia. depresia postnatala se refera foarte mult la teama de a avea de-a face cu copilul si de a nu-i face rau. la mine depresia asta e mult preprenatala. aproape precambriana.
    la sala nu mai pot sa merg. mi-am facut meniscul praf. poate dupa o pauza

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s