Nu e poveste. E o realitate. Urata

Poate ca mie imi este usor sa vorbesc. Pentru ca in viata mea nu mi-am luat o palma de la partenerul de viata. Mereu am spus ca la primul gest de violenta, oricat de neinsemnat ar fi el, mi-as face bagajul si as pleca fara sa arunc nicio privire in urma mea. Si mi-as lua si copilul.

Nu e poveste. In mii si mii de camine, mii si mii de copii traiesc zilnic in trauma si in durere. Pentru ca a-ti vedea mama batuta si abuzata inseamna o durere care, peste ani, se va cuantifica in realitati distorsionate, cu alte si alte victime. O lovitura aplicata de un parinte celuilalt si vazuta de copil nu inseamna altceva decat un lant de nefericiri care se porneste in semiinconstienta si se mareste ca un tavalug, cu consecinte terifiante in viitor.

Din nefericire, in Romania acestui secol proaspat, femeile inca au crescut cu prejudecata ca un camin nu trebuie rupt doar pentru ca, din cand in cand, ele isi mai iau cate o palma. Cate un pumn. Cate un picior in ficat. Cate o umilinta, cate o injuratura. Uneori, cate o cruce la capatai. Ca pentru copil trebuie sa existe si mama, si tata. Si nu mai vad ca, de fapt, echilibrul s-a rupt de mult in astfel de case, ca un copil nu poate creste la adapost intre doi parinti care pun in scena, zi de zi, un film inspirat din viata boxerilor de performanta.

Ma alatur acestei campanii care pune copilul deasupra abuzului familial. Acestei initiative care spune ca micutii nu trebuie sa primeasca violenta sub orice forma in loc de mancare si afectiune.

Nu e poveste! Sunt atatea si atatea povesti incheiate in lacrimi si neimplinire, alte atator femei care in numele dependentei financiare sau emotionale, in numele unei familii defecte, in numele unui sacrificiu inutil, isi plang viata din ochi invinetiti.

8 comentarii

Filed under Uncategorized

8 responses to “Nu e poveste. E o realitate. Urata

  1. Tema ta este ca omul si umbra lui. Asta mi-a venit acum in minte, incercand sa vad , in acelasi timp, toleranta si violenta.
    Cat le-a trebuit societatilor civilizate sa recladesca statutul celui lipsit de aparare in fata agresorului? Mult. Au reusit? Nu stiu.
    Aici, in tara mea si a ta( ca origine), din multa, multa nefericire, educatia este subreda.
    Tot ce vede un copil , de dimineata pana isi asterne bratul capatai , stimuleaza agresivitatea. In toate modurile. Copiii cresc cu agresivitatea in sange. Sunt agresivi intre ei. Cine loveste este admirat, este recunoscut. este puternic. poate ajunge tot ce doreste. unde doreste.
    Mi-am facut si inca imi fac procese de constiinta ca, din pozitia mea de profesoara si de diriginta, nu mi-am determinat colegii sa facem ceva , practic, durabil, impotriva violentei.
    Acum vreo 10 ani , impreuna co o tanara – pshiholog, o fata de nota 10 , am pornit campania- Violenta incotro? Cu studii pe esantioane, intalniri cu parinti, copii, profesori. Cu mult material.
    Pentru ca am ‘ criticat’ presa , deoarece in paginile ziarelor si pe diverse posturi tv., violenta ocupa locul esential, gestul meu a trecut in derizoriu.
    O inspectoare a primit laude, o sefa de ong a fost laudata.
    Pe mine m-au ocolit colegii. Sa nu fie vazuti ca ar lua atitudine impotriva nu- stiu- cui.
    Regret ca n-am fost mai puternica.

  2. Mmm… bataie in familie e un subiect prea complicat ca sa il tratezi asa simplist.

  3. este atat de complicat incat lumea prefera sa nu il discute.

    mai bine nu spunem nimic si pozam frumos pe sub fond de ten si refuzam sa acceptam peste ani ca greseli si probleme ale copiilor nostri au pornit de la noi.

    there is an elephant in the room!

  4. Si cu copiii batuti ce facem? Nu numai cei cu vanatai ci si aia din povestea cu bataia e rupta din rai si las’ ca nu-i strica doua palme, ca nici noi n-am murit.

    Citeam acum vreo doua luni aici in ziar. Se implineau 20 de ani de cand bataia copiilor e ilegala explicit in Austria. Acasa inca ma mai cert cu cunostinte care nu inteleg de ce e normal sa fie asa.😦

  5. poveste delicata. nu am avut parte pana acum…..sper sa nici nu am

  6. M-a ferit Doamne-Doamne de astfel de experiente si chiar daca poate e greu de crezut, pana acum, n-am avut nici dorinta nici ocazia de a ridica macar vocea d’apoi mana asupra cuiva. Si reciproc….

    De aceea, nu stiu cum as reactiona intr-o situatie de genul asta. Si nici nu vreau sa aflu…

  7. nin

    Cel mai rau este ca la noi in tara se baga in seama, din cand in cand, doar violenta fizica asupra femeilor si a copiilor!😦

  8. Ce pacat ca nu s-a schimbat aproape nimic de cand eram eu copil… Exista initiative, ok, dar pana cand fortele „de ordine” nu se implica si ele, ci cauta sa „aplaneze conflictele” (adica sa renunte proasta la acuzatii si ala sa-si vada in continuare de batuta), pana cand nu se dau pedepse (ca si asa inchisorile sunt pline cu criminali), n-o sa ramanem decat cu un sentiment pufos pe interior ca „ne-am implicat”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s