Nu inteleg…

…cinematografia romaneasca de dupa ’89. Nu tin minte sa existe un singur film premiat international de care sa-mi amintesc fara sa zic „Doamne, ce porcarie!”, poate in afara de Filantropica, da’ si aia fortat, ca nici macar nu stiu daca a primit vreun premiu. Peliculele romanesti au actori foarteeeee buni si atat. In rest, nimic. Scenarii foarte proaste, neveridice, apoi un aer de statut, o ora jumate-doua in care nu se intampla nimic si apoi, triumfator, finalul, in care, evident, nu se intampla nimic. In plus, trebuie sa-mi pun aparat auditiv sa aud ceva, pentru ca, de obicei, pe langa imaginea execrabila si sunetul e foarte prost.

Cel mai prost si mai exagerat film din viata mea nu e Armaggedon, asa cum s-ar putea crede la o prima vedere, ci 432. Eu cand vreau sa… nici macar nu ma tenteaza. Mai degraba ma uit la ala de Craciun cu Fane Banica Jr. :)) Macar vad mall-uri, nu puscarii, avorturi, comunism, cersetori, probleme sociale pe care nu le rezolva nici pulea niciodata. Macar cand ma uit la un film sa ma gandesc la altceva decat la orori si aberatii.

Dar asta se vinde contra premii, pentru ca Romania este vazuta in primul rand, si cinematografic vorbind, drept Tara Pulii, unde lucruri halucinante se intampla la tot pasul.

Aseara am vazut Marfa si banii, de cand erau Bucur si Papadopol mici si talentati. Si atat.

Speranta mea pentru viitorul filmului romanesc e la ea!

Anunțuri

41 comentarii

Din categoria Uncategorized

41 de răspunsuri la „Nu inteleg…

  1. filmele astea de vorbesti tu si care au fost premiate sunt filme foarte bune. mai cunosc cateva care sunt bune si nepremiate.

    din pacate asta este viata noastra; cu mita, spitale sarace, copii parasiti, drumuri neterminate, milioane de caini vagabonzi, bani deturnati si sute de mii de cersetori. am putea vedea si altceva dar suntem o societate nevrozata. inclusiv izbucnirile ca cea pe care tocmai ai avut-o.

    suntem naturali si in film ca in viata. un popor isteric si depresiv nu poate face decat filme isterice si depresive. asa cum frantujii nu stiu sa faca decat filme de introspectie si americanii reusesc sa se screama cu Titanic ca simbol al sensibilitatii lor.

    asta e.

  2. nin

    Problema ar putea fi că sunt foarte inspirate din viaţă filmele de după ’89, iar noi suntem sătui de viaţa pe care o trăim, nu mai vrem s-o vedem şi când mergem la cinematograf. De fapt sunt foarte sigură că ăsta este motivul pentru care unora dintre noi nu prea ne plac filmele romanesti. La urma -urmei, când spun „film” nu vreau să spun neapărat „realitate”.
    Îl cunosc pe Răzvan Rădulescu, aproape singurul scenarist al filmelor de după 89, o lungă perioadă de timp a făcut parte din familie, aşa că pot să îţi spun că, încă, regizorii asta vor! Asta se premiază!

  3. toader,
    NU! asta e viata NOASTRA. a ta nu e. si poate ti se pare exotic ca acolo, din varful urateniei de Tour Eiffel, sa zici ce capodopere sunt astea despre saracie si imputiciune. Mie nu mi se par capodopere, nu tb sa-mi vina Moartea d-lui Lazarescu sa-mi spuna ca pot sa mor in spital, cand era s-o fac si de una singura.
    Vreau entertainment, nu tortura psihica!
    nin,
    asta se premiaza, da! chestii extraterestre pentru lumea civilizata. iar romanul, fie el si cineast, profita si stie sa urmeze cererea juriului

  4. Păi asta e, că filmul nu înseamnă doar entertainment. Uneori vrei de la un film şi altceva decât entertainment. Da, asta e una din multele bube ale cinematografiei româneşti, nu prea face filme de entertainment (sau sunt foarte puţine), că ar trebui să avem de toate.

    O vreme, imediat după ’89, se făceau doar filme grele, cu metafore la tot pasul, obositoare, negre. Apoi ne-am mai relaxat niţel, s-au făcut şi filme mai lejere, cu mai mult umor, cu altă tematică. Încă 10-15 ani şi avem şi entertainment ;).

    Dar asta nu înseamnă că nu avem filme bune. Mie mi-au plăcut Filantropica, Marfa şi banii, Furia, Hârtia va fi albastră, A fost sau n-a fost, 432, Amintiri din epoca de aur şi mai sunt, dar nu-mi vin acu în minte.

  5. Hudrea,
    ce ti-a placut la 432?

  6. eu am trait in tara pana in 2000. am vazut copil in orfelinat legat cu lant ca un caine, fratii bunicului meu au crapat in siberia de romani ce erau, am vazut ce saracie e in spitalele romanesti (maica-mea s-a operat la cfr 2 taman cu 3 zile inainte de scandal), am dormit in iarna ’95-’96 timp de o luna – doua cu o baie de camin unde era gheata pe jos in care ma spalam in fiecare dimineata, am mancat bataie la iesirea din club A de la golani degeaba cu 5 politisti la 30 de metri departare care nu se bagau de frica, am facut ulcer perforat la 25 de ani fiindca munceam 14 ore pe zi incontinuu (fara week-end) samd.

    Si asta in conditiile in care m-am distrat la maxim, nu am fost un tip inecat in saracie, nu am avut vicii nestapanite in afara de tigari si in general am avut o viata destul de confortabila. In schimb am trait si aberatiile de mai sus. Aberatii care nu le intalnesti nicaieri altundeva in Europa.

    Filmul ar fi anost daca nu ar descrie lucruri extraordinare. Poate descrie si lucruri normale dar de o maniera extraordinara.

    Cum zicea Hudrea, noi la entertainment nu suntem buni. A fost doar din ’70 pana in ’85 o perioada in care era stabilitate si o oarecare prosperitate si implicit entertainment.

    Dar cum sa faci filme bune distractive cu proastele astea pe care le tot dati pe prima pagina?

    In alta ordine de idei, off topic , stii ce e cel mai greu sa faci intr-o tara straina? Sa te adaptezi la felul cum nu se exteriorizeaza ei. De la Atlantic la Tisa nimeni nu se exteriorizeaza.

  7. a, acum dam noi proastele pe prima pagina, nu tu si cu romanii tai? hotaraste-te, toadere, ca joci in doua echipe in acelasi timp.
    sunt aberatii, de acord, si de aceea pt mine nu pot avea valoare cinematografica. ma pis pe ele.
    off topic: sper ca mama ta e ok

  8. pai ce ? romanii le dau? nu. le dau ziarele. ca se cer? pai crezi ca nu ar avea public si in germania sau portugalia? au si acolo. dar alea nu se baga in actorie, sau, ma rog, se baga dar cu x-uri. iar actorii actori isi gasesc si ei un pic de spatiu in media.

  9. ba, pe cand eram mic (stiu, am mai zis-o p-asta, da’ daca tot e loc, o mai zic o data), coana mama incerca sa-mi dezvolte gustul pentru pictura. si imi arata albume cu picturi. si mie nu-mi placeau, ca eram mic si aveam impresia ca monet asta e cam orb si cam netalentat, ca cum mortii lui a vazut el campul ala de a iesit asa urat si neclar? si mama mi-a explicat cum a putut ea. „ba baiatule, arta d-aia e arta, ca sa-ti prezinte realitatea intr-o maniera in care tu n-ai vazut-o, sa descoperi ceva nou. sau poate ai vazut-o si tu asa dar n-ai acest talent de a sti s-o prezinti cum ai vazut-o cu ochii mintii. si atunci te identifici cu artistul si simti o placere. despre asta e vorba, despre a simti ceva: emotie, surpriza, identificarea cu artistul, mila…orice”. e, la filmele astea eu nu simt nimic. nici macar mila. ca nu-mi e vandut bine personajul. mi-l vand exact cum s-a vandut toader pe el ca personaj un pic mai sus. pula mila pentru toader. a trait exact ca mine. in afara de camin. si eu la club a ma luam cu badigarzii, nu cu toti nefericitii.

  10. da’ de ce sa iti fie ma mila? asta chiar ma confuzeaza… ar fi trebuit sa iti fie mila daca eram eu legat in lant sau impachetam noaptea sa ma car in ro cu trei copii in carca. eu nu cum mi-am trait viata nu imi place. mi-a placut, am trait. ba chiar prea putin dar asta din cauza de educatie proasta. prea multe principii pentru atatea slabiciuni.:)

    in fine. cum de esti tu stelist nu inteleg. puteai sa fii dinamovist, rapidist, petrolist… ce vrei tu. dar stelist? parte din the crowd? masa populara? nu inteleg si pace.

  11. Anca

    Mie mi-a placut „Concertul” lui Radu Mihaileanu. In rest, vorba ta, m-am scarbit de atata mizerie, comunism, plozi handicapati si parasiti, sex animalic prin cele mai negre maghernite, etc etc etc.

    „Eu cand vreau sa fluier…” si „Cealalta Irina” mi s-au parut cele mai mari porcarii vizionate in ultimul timp. Si da, mi-a parut rau ca am dat banii sa le vad.

  12. cum stateam noi asa pe bloc, niste cinefili viitori cineasti, am concluzionat ca 432 sucks, dar ca Mungiu e baiat capabil. si apoi ne-am luat la cearta din cauza cinematografiei ro.

    nu am vazut multe filme autohtone. mi-a placut Filantropica si A fost sau n-a fost. Eu cand vreau sa nu l-am vazut, inca…

    multumesc de speranta, sper sa nu dezamagesc

  13. @ Anca – Mihaileanu e mai mult francez decat roman, dar bunul simt pe care-l dobandeste cu eleganta nu-l lasa sa-si renege originile

  14. macar nu e din masa populara care se nici nu se uita la filmele romanesti si zic dinainte ca sunt bune. asa, te-am aparat, ma!
    Anca,
    imi pare rau de banii tai. in plus, imi pare si mai rau ca aceia care fac atatea filme toate la fel se bucura ca a mai venit un spectator la cinema

  15. ever,
    nu ai cum sa dezamagesti. imaginatia ta, talentul tau, bunul tau simt te recomanda, orice ai face

  16. toadere, inteleg complimentul mascat, merci, da’ ti-am mai explicat treaba cu Steaua. chestia asta e ca aia cu rudele, vecinii etc, nu ti-o alegi. e cum pica. a picat sa fiu stelist pentru ca nu am avut pe cineva sa ma indrume si prima echipa care mi-a ajuns pe tv a fost Steaua. si sa nu sari ca ma justific si deci imi e si mie rusine de conditia de stelist, ca nu e asa. si va stiu eu pe voi, astia, francezii, niste parsivi.

  17. a, si merci femeii care m-a aparat. 😀

  18. ah, ce ma bucur ca nu sunt singura nebuna….pe mine ma deprima si ma plictisesc in acelasi timp filmele astea. toate-s sumbre, toate-s triste, las-o frate, ca o mai fi si ceva de ras pe lumea asta

  19. Wow, bine am venit! Si eu ma bucur tare ca nu sunt singura nebuna!
    De cate ori se mai lanseaza un film romanesc, ma cuprinde rusinea. Nu va spun cum mi s-a inrosit obrazul cand „New Yorker” a anuntat lansarea lui „Politist, adjectiv” (paragraful nu cuprindea vreo critica ci, pur si simplu, un rezumat al actiunii) si cativa prieteni americani au mers sa il vada. Asa mi-as dori ca cinematografia romana sa se lase de meserie, sa nu mai trebuiasca sa raspund la intrebari de tipul: „Si, ia zi, asa e/se face pe la voi?…”
    „Filantropica” mi-a placut prima oara cand l-am vazut, atunci cand s-a lansat – probabil prin contrast cu capodoperele de pana atunci, „Filantropica” sau „Asfalt Tango” aveau, totusi, o logica. A doua oara insa, la cativa ani dupa lansare, atat de tare imi parea un film de anii ’90, incat si uitasem ca a fost lansat in 2002…
    Singurul film romanesc realizat dupa ’89 care, dupa parerea mea, ar putea fi rulat in orice cinematograf este „Restul e tacere” (Nae Caranfil, 2007). Iar Marius Florea Vizante este absolut delicios (si spre deosebire de Anamaria Marinca si Dragos Bucur mare sau alti „monstri sacri” este intr-adevar talentat).
    Imi scapa cu desavarsire principiul adoptat de madam Boiangiu in urma caruia a facut fabuloasa afirmatie: „E un actor cu o candoare a talentului deosebită şi ar fi păcat să şi-o irosească din cauza nerăbdării.” Despre ce nerabdare o fi vorbind cucoana? Vizante avea 35 de ani cand a jucat in „Restul e tacere” si s-a bucurat de mult mai putina atentie ca Marinca la o varsta mult mai tanara. (Apropos, mie in „432” mi se pare ca Marinca complet lipsita de dictie… Voi ati inteles toate replicile?)

  20. maria,
    da, asa e feelingul, casc pana imi plesnesc falcile de plictis. In miezul zilei.

  21. mira,
    asta vorbeam cu cei 20 de tovarasi cu care am vizionat 432. toti ne intrebam intre noi „ce zice, ce zice?”, parca eram tampiti. acum, ca om fi noi prea obisnuiti cu subtitrarea de la filmele straine, dracu stie.
    da’ dupa aia am vazut ratatouille si ne-a trecut greata

  22. stii ce ma irita cel mai tare la filmele romanesti facute dupa 89? (nu ca inainte de 89 muream de dragul lor…)
    sunt false.
    stridente.
    toti urla.
    mint.
    urasc.
    vomita.
    injura.
    sunt filme despre urat.
    brrrrrrrrr.

  23. anul trecut insa am vazut si un film marfa. nunta muta al lui malaele. imi pare rau ca nu l-am mentionat la capitolul „putine, dar bune”.
    inah,
    exact, draga mea.

  24. mie mi-a placut california dreaming. macar am mai ras.

  25. plin de clisee basite. 3 faze de caterinca.

  26. tankistu

    dupa revolutie: È pericoloso sporgersi.
    inainte : seria BD. geniala.

  27. tankistu

    aaaaaa…. si Terminus paradis. hai bah…ca au fost si filme bune dupa revolutie.

  28. da, bd ma umple de ras cam cat slujba de pasti. mai ales ca nu am vazut niciun bd si nu am stat niciodata la slujba de pasti. ce pula mea va distreaza atat la cainele costel si plutonierul capsuna, nu pot sa-mi explic. daca ne referim doar la comedie, problema romanilor e ca n-au scenaristi. cate 20. cine crede ca jay leno sau conan o’brian sunt din cale afara de haiosi, greseste. oamenii au echipe de cate 30 de scenaristi, e logic sa scoata glume pe banda rulanta, e chestie de statistica. e un brainstorming permanent. bendeac singur nu poate sa scoata mai mult de un semi-banc pe saptamana. nici divertisii. nici nimeni. nu timp de zece ani sau macar de cinci ani. muie bd, ca plecau toti retarzii din bloc de la fotbal ca sa se uite la capsuna, lua-i-as semintele si pe ma-sa in carici!

  29. tankistu

    esti un bou. pai mai era si gogu, trandafir, patraulea…. nu doar cainele costel. de fapt…tu cind erai mic la ce pula mea te uitai??? ca doar nu priveai ca loaza doar in rahane si pifuri.

    aaa si soferu´ lu´ capitanu Panait. Cristoloveanu. si tranzistoru, si Tonitza…. si cuiu…. bah..tu ai fi in stare sa spui ca nici Operaniunea ¨Monstrul¨ si nici Actorul si salbaticii nu au fost filme bune.

  30. Adevar graiesti in aceasta postare. 🙂

    Eu nu ma uit la filme romanesti „din principiu” ca sa zic asa. Acum, ca ai scris tu aici negru pe alb ce gandesc si eu, mi-am dat seama de ce nu ma uit la filme romanesti : imaginea, stilul de filmare in genul „doi negri intr-un tunel”, sunet execrabil, subiecte ce colcaie de prostituate si saracie si mizerie. Pentru mine, cinema ul este o forma de visare, de evadare si mai ales, de emotie.
    Oricat de reale par subiectele abordate de catre filmele romanesti din actuala „generatie de aur” premiata peste tot, aceste subiecte raman inspide si deloc atragatoare pt noi, marele public.

    Si la urma urmei, cinematografia este o industrie, daca nu ai clienti (spectatori), nu ai cum sa prosperi numai din premii si laude „artistice” pentru genii neintelese.

    Mai jos, va las un link interesant:

    Acest scurt metraj a fost selectionat la Short Films Corner de la Cannes, de anul acesta.

    Imi pun speranta in acest gen de filme si in acest regizor (Sabin Dorohoi) si in viziunea lui cinematografica. Sper ca prin astfel de filme, strainii sa inteleaga ca Romania inseamna si altceva, nu doar comunism, cersetori, puscariasi, tarfe, proxeneti, avorturi etc.

    O zi buna va doresc !

  31. mai du-te bampulamea cu toate oboselile tale de filme de capatai. ars poetica a comediei. sloboz, ma mir ca nu ti-e rusine. eu vorbesc urat, sunt spurcat, am si eu cacaturile mele de dus in carca, da’ cand m-oi auzi ca plec de la bere pentru ca vreau sa vad operatiunea monstru, sa pleci si sa cumperi de pe faleza de l;a neptun cel mai mare dragon d-ala gonflabil si sa mi-l indesi anal. in gaoaza. umflat, nu flasc. merci! altfel, vara asta nu ne vizitezi? porc!

  32. si era vorba si de-un six pack de estrella, parca. daca vine, sa ma anunti ca sa dau un urs la schimb. sau palinca de la jeg, daca apare pana la urma, dupa un an si ceva de parlamentari. da’ din aia beau si eu 2 toiuri d-alea, sau cum le zice, sa ma matolesc nitel.

  33. am vazut si eu fimul de care vorbesti tu – marfa si banii. cred ca vorbim de acelasi. cu trei tipi intr-o camera de hotel i-o trag uneia. si la final unul isi spala scula in chiuveta, ca mai avea chef sa dea fetei „microfonul” din nou. „tare” de tot filmul! plin de imaginatie. am stat si m-am uitat pana la sfarsit, sa vad pana unde merge povestea. care poveste? nu era nimic. doar o insiruire de „muie”, „pizda”, „pula” si alte obsecinati. mari actori, mari regizori! „excelent” filmul. unii au uitat ce e arta, bag de seama. arta nu e sa dai copy-paste dupa realitate. arta inseamna ceva ce provoaca publicului sentimente – de la dragoste la ura. filmele romanesti de dupa 1990 provoaca publicului voma.

  34. neah. ala e boogie. aceeasi treaba, ce-i drept, da’ totusi e altul. cica subiectele sunt diferite. da’ n-au subiect niciunul. boogie ala cica e cu niste bagabonti care unul din ei a ajuns tata de familie care va iubeste si ailalti doi sunt in continuare bagabonti si traiesc viata la maxim si mortii lor. si se vede dupa aia ca de fapt ala o duce bine si ei o duce praf, ca n-au bani si sunt rupti in pizda de foame si fugaresc o himera. da’ toate astea le-am dedus eu, ca mi-s baiat destept, nu ca le-ar fi explicat ei bine. si dialogurile alea nu o sa le auzi niciodata la o masa de bautori. sau daca le auzi, ridica-te, flegmeaza-i si pleaca pana nu te prostesti.

  35. Apropo de filme româneşti. De websitestory aţi auzit?

    http://www.websitestory.ro/sinopsis.php

  36. Cu toate ca se baga o gramada de bani in export de imagine, brand de tara, etc – rezultatele sunt indoielnice !
    In schimb e ok atunci cand rufele sistemului sunt spalate intr-un exibitionism greu de-nteles – cand primesc mari premii, etichete frumos colorate lipite pe un ambalaj ermetic in care ”autenticul” mirositor e privit cu intelegerea pe care o are vizitatorului unei gradini zoologice !

  37. alexandra

    Eu incerc sa scriu o lucrare pe tema asta, cu cinematografia romaneasca de dupa revolutie si incerc si eu sa raspund la intrebarea da’ de ce majoritatea filmelor astora arata asa. Am citit niste chestii legat de asta si zice lumea ca regizorii romani, astia tineri de acuma, au cica o datorie morala fata de cinema-ul romanesc, sa zica povestile alea de n-au putut fi spuse la vremea lor, asa cum, intre noi fie vorba, au facut mai toate popoarele europene, adica s-au luptat cu sistemul si-au condamnat nedreptatile la vremea intamplarii lor. Si ele-s tot alea si acuma. Problemele romanilor adica. E legal avortul dar tot e mizerie mare la spital.

    Ei bine, d-aia noi vedem dupa 20 de ani pe una de nu poate avorta, p-o familie de gazeaza porcu’, p-un politist de face el pe desteptul, p-unu’ de 62 de ani de moare langa doctori etc. Eu mai zic asa – tre’ sa stie astia tineri (ca si mine de altfel, ca nici io n-am fo’ gravida inainte de ’89) ca cum a fost inainte, ca de aia e ea arta si realitate una-ntr-una ca sa ne si arate, nu tot divertisment ca scoate televiziunea si holiudu’ la din astea de sa rada populatia.

    Si nu-i nevoie s-ascundem rahatu’, ca l-au vazut deja strainii dupa ’89 cand aduceau ajutoare la amaratii de orfani de-i manca sida si mustele, si-l mai vad si-acuma, ca cica au facut tot aia un reportaj la Cighin dupa 20 de ani si-au vazut ca tot aia e..

    Si-nca ceva, scuzati deranjul si lungeala, dar in California Dreamin’, care l-ati vazut, un roman se razbuna p-americani ca ei nu ne-au salvat din mana rusilor la razboiu’. (Ca romanu’ tot nu stie el cu de la sine putere sa faca nimic.) Intre timp, primaru’ linge-n cur americanu’. Hai mah, ca astia suntem, la ce folos ne-ascundem? In plus, poate daca ni se zice mai des, poate ne prinde rusinea si si facem ceva..

  38. alexandra
    nu am zis ca nu am fi astia. dar chiar mai simt nevoia si de altceva. altceva decat sa par la nesfarsit pata de exotism a europei prin sange, cacat si voma. si tiganie. asta nu inseamna ca nu ai si dreptate in ce spui.
    strongvaleriana,
    🙂 nice. pe sufletul meu

  39. alexandra

    shmeny,
    eu am plecat din tara de 2 ani ca n-am reusit sa traiesc decent, aici mi-e bine dpdv financiar, dar ma trag al naibii de tare romanii inapoi, in sensul ca o data (!) nu mi s-a intamplat sa zica cineva de bine de noi. de rau, la greu. si e trist, dar o meritam. acuma cu filmele astea, si mie mi-e rusine, da’ eu chiar cred ca nu-s premiate de mila, ci de bune si de curaj. sigur ca as prefera sa nu existe realitatea asta in romania, dar mai bine sa fie pe fata, decat sa facem filme fantasy ca sa ne mintim ca suntem ok.. se fac si fara chestii nasoale, da’ daca vreau sa uit de unde vin, ma uit la alea americane 🙂

  40. Bine binee, doar….. Filantropica !
    Si eu ma mir cum dracu nu facem NIMIC mai de doamne ajuta!
    Ne bantuie Ceausescu, mediocritatea……sau libertatea!?

  41. frumos bogul.am sa-l vizitez mai des, vad ca ai lucruri foarte interesante.Mult succes in tot ceea ce faci

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s