De 8 martie, cu tristete

As vrea sa scriu la asta cu umor, dar chiar nu pot.

Pe scurt. Daca am mai ramane doua persoane pe pamant, Dracu’ si cu mine, mama mea ar tine, fara sa se gandeasca prea mult, cu Dracu’. Orice am facut, orice decizie am luat, orice drum am apucat, maica-mea m-a criticat, a plans, si-a rupt parul din cap, a zis ca o umilesc. In fata altora insa m-a laudat. Dar numai in fata lor. Pentru ea, in ochii ei, nu am realizat niciodata nimic, oricat de multe as fi realizat si oricat de evident ar fi fost asta pentru restul lumii. In numele unei iubiri pe care nu am inteles-o nici cand aveam 14 ani si nici acum, cand am 34, a incercat sa ma sufoce. Scandaluri peste scandaluri, care se perpetueaza si acum, cand, SLAVA UNUI DUMNEZEU TWISTED, nu mai stam impreuna.

Pentru mine asta ar fi cosmarul perfect: sa ajung din nou sa traiesc cu mama. Sau, extinzand trauma, cu alte rude. Cand m-am mutat singura, am zburat de fericire. Inca mai zbor, desi au trecut 7 ani.

Mi-a pretins mereu sa ii spun tot. Fara sa stie insa sa-mi adreseze nici cea mai simpla intrebare. Drept consecinta, maica-mea nu cunoaste nici macar 20 la suta din tot ce am facut eu in toata viata mea. Sufera din cauza asta. Daca i-as povesti insa, as suferi eu. As fi iar judecata si rasjudecata si apoi judecata inca putin, inainte de a fi din nou judecata.

Imi pare rau ca suntem asa. Dar chiar nu e vina mea. Am fost ocupata sa ma concentrez toata viata asupra ideii ca, desi mi spune la infinit ca gresesc tot timpul, eu, de fapt, mai comit si lucruri bune.
Ma gandesc insa cu groaza ca toti, imbatranind, ne transformam in parintii nostri, iar eu trebuie sa fac eforturi sa nu ajung asa in raport cu fie-mea.

Anunțuri

13 comentarii

Din categoria Uncategorized

13 răspunsuri la „De 8 martie, cu tristete

  1. diana

    Oana, stai linistita, nu esti singura… exact acelasi raport il am si eu cu mama mea…:(

  2. diana,
    nu ma consoleaza cu nimic. imi pare rau 😦

  3. papagigli

    Eu am procedat altfel. Pe la fo 17 anisori, am tuns-o pe Litoral, fara sa le spun ce si cum. Cind m-am intors, dupa patru luni, purtau amindoi doliu dupa mine. De atunci, relatiile s-au normalizat, din punctul meu de vedere, dar nu din cel actual 😉

  4. mmm, sa stii ca nu e cliseu. e mai rau fara si te prinzi abia dupa

  5. papa,
    eu nu m-am putut plange niciodata de lipsa de libertate din partea alor mei. doar de lipsa de comunicare
    maria,
    da, nu ma indoiesc 😦 si imi pare rau ca trebuie sa spui tocmai tu lucrul asta trist

  6. Hm, you are taking it too hard on yourself.
    S-ar putea ca, in spatele comportamentului ei, sa nu stea convingerea ca nu ai realizat niciodata nimic ci, pur si simplu, lipsa oricarei convingeri – gandeste-te ca ea, poate, a fost un om slab, care nu a luat niciodata o decizie pentru ea insasi, ci i-a lasat mereu sa decida in locul ei sau „a mers cu valul”; faptul ca tu esti capabila sa iei decizii pentru tine o sperie. Ea nu stie si nu isi poate da seama daca deciziile tale sunt bune sau nu, daca lucrurile vor merge bine sau nu, daca altii te vor critica sau nu. Independenta si puterea ta sunt lucruri pe care s-ar putea sa nu le fi simtit niciodata iar „valul”, „common sense-ul” sa o fi coplesit intotdeauna. Gandeste-te la toate prejudecatile generatiei lor! Simte insa, in acelasi timp, nevoia sa te apere de criticismul celorlalti 🙂 You are her baby 🙂

  7. aici au de pierdut ei,parintii pentru ca nu se adapteaza,au impresia ca vorba aceea”ce e nascut din pisica soareci mananca” e baza irefutabila a universului

  8. nin

    🙂 concentreza-te asupra ultimei fraze pe care ai scris-o! este atat de adevarata!!!
    (fata de toti prietenii care au scris aici si sunt probabil la fel de tineri ca si tine, nici eu nu sunt prea batrana, dar am copii mari si pot spune)

  9. daca iti spun ca ai descris 100% ce mi se intampla si mie… oare exista un manual dupa care mamele invata sa faca toate astea?

  10. Hmm, eu am și un frate care, deși mai mare cu vreo 5 ani, e și acum puiul mamei, strâns legat de ea prin cordonul ombilical netăiat. M-au lovit așa, ca niște flash-back-uri: a preferat să spună cunoscuților că am picat la facultate, în loc să spună adevărul (rușinos!) că am decis să îmi iau un an de gândire; pt că nu cred în căsătorie și nu am încă un copil, pentru ea a însemnat (poveste de acu vreo 2 ani) că … sunt o ratată! Spus direct, nu la nervi, ci chiar din convingere. Am vrut întotdeauna să o înțeleg, cum poate face așa mari diferențe între mine și frate-meu, dar nu am reușit. Cu tristețe spun că observ o schimbare, o îmblânzire, pentru că îmbătrânește. Eu am învățat enorm de la ea, dar ca femeie, nu ca fiică.

  11. LiaLia,
    da, cand sunt doi copii e cu atat mai ciudat de ce exista tratament diferit.
    radu,
    daca exista, sper sa-l gasim si sa-l ardem

  12. Der F.

    Macar un lucru sper ca admite maica-ta ca ai facut: pe nepoata ei. E destul de greu de negat!
    Doar pentru asta si ar trebui sa te aprecieze, sau sa-ti arate ca te apreciaza, mai mult.

  13. awomanlike

    Mămile suferă pentru plozi. Le doare de 5000 de ori mai tare decat pe plozii din dotare. Dar mamile noastre nu știau să vorbească, să declare, să ajute. Nici a mea. De fiecare data îmi dădea la temelie de mi se lua să-i mai zic ceva.
    Cred că noi, mămile moderne, facem lucrurile altfel: mai deschis, mai declarativ, mai mult și mai bine. Adica sper.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s