2011 Resolutions

Pentru mine, anul 2010 a fost cel mai de cacat din scurta, totusi lunga, mea istorie. A fost anul dezamagirilor, al neintelegerilor, al plictiselii, al negasitului de munca, fara vacanta, fara oameni langa mine. Nu am mai scris, de-abia daca am citit, am profilul clar al unei conopide decerebrate.

Evident, a fost Olga. Ceea ce e minunat.
Au fost fetele pe care le-am cunoscut pe net si nu numai (pe unele) – stiu ele care sunt, si sunt multe – care mi-au mai extins orizonturile si cu care m-am distrat si cu care nu mi s-au mai parut toate zilele la fel.
Mi s-a publicat cartea. Cred ca in continuare ca va ramane singura publicata.

Pentru la anul imi doresc sa-mi gasesc serviciu.
Imi doresc sa merg pentru cateva zile la Paris.
Imi doresc sa tai de pe lista niste persoane pe care le cunosc de mult, care inca se mai denumesc generic „prieteni”, dar care nu mai au nimic in comun cu prietenia, cu bunatatea sau cu dragostea. O sa ma simt mult mai bine atunci. O sa-i pastrez pe aceia putini – si acestia se stiu – care au stiut sa ma iubeasca si sa-mi vorbeasca si de-a lungul acestui an in care nu am fost eu.
Si, nu in ultimul rand, doresc sa iubesc din nou si sa fiu iubita. Dar daca nu se intampla in 2011, o sa mai am rabdare, poate se intampla in 2012.

10 comentarii

Filed under Uncategorized

10 responses to “2011 Resolutions

  1. Mai, anul 2010 chiar a fo’ unul de cacat! Insa io trag speranta sa ne revenim in 2011. Asa sa-ti iasa toate!!! Paris, iubire, cernut prieteni, iubit pe ceilalti mai mult, Olguta frumoasa si sanatoasa, inca o carte publicata… si la mai mare!!!

    :*

  2. bogdan

    un prim lucru bun e faptul ca gandesti asa.e bine.

    ever
    esti de treaba🙂

  3. ambasadoarea

    Mai conteaza asa tare cum a fost daca la o aruncatura de bat sta un an nou-nout, neinceput, neintinat, gata sa-l modelam asa cum ne-om pricepe si cum ne-o fi norocul?! Hai, sanatosi sa fim toti, sa ne intalnim la o bere la anu’, ca de vorbit om avea noi ce😀 Ti(va) pup(am)!

  4. nin

    da. si atat deocamdata🙂

  5. eu sunt de acord cu ambasadoarea.
    si fie sa ti se intample ceea ce doresti de la 2011.

  6. musik pisik

    mare foarte tare…la multi ani !

  7. untiljune

    mi-a placut „conopida decerebrata” :))
    olguta ramane cea mai tare oricum.

  8. an nou cu bine! spălaţi-l pe 2011 de amintirea lui 2010 ca să rămână bun, frumos şi să meargă toate ca pe roate! multă sănătate Olgăi şi să vă bucuraţi de ea.

  9. la multi ani de publicari!job bun iti doresc,sa fii iubita si sa iubesti cu inversunare…Bucurii si sanatate…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s