Intr-o primavara, la Paris

M-am intors. O vreme de vara rezonabila, nu de primavara. 25 de grade prietenoase, in unele zile chiar mai multe. Sau asa mi s-a parut, pentru ca am mers foarteeeee mult pe jos. Simt ca nu mai am picioare, dar a meritat fiecare moment si o sa va spun si de ce.

Pai in primul rand, cand am ajuns, in prima seara, Alinei i s-a nazarit ca trebuie sa coboram cu o statie mai devreme din tren si astfel ne-am trezit intr-un cartier minunat, nout si fancy. Pe numele lui Saint-Denis, la Stade-de-France. Numai ca Saint-Denis nu e Paris. Ne-am coit vreo juma de ora pe acolo, pana cand un politai plictisit ne-a dat indicii ca acolo nu ar fi Parisul. Atunci am luat eu situatia in mana, ne-am urcat inapoi in tren si dupa 12 kilometri si o suburbie am ajuns unde trebuia.

Lucru de mare mirare, caci, dintre mine si Ali, ea se descurca mai bine si e mai orientata. Asta nu s-a intamplat insa in primele doua zile. A doua zi am tarat-o vreo 15 kilometri mai mult pe jos prin tot orasul, de la Notre-Dame, la Luvru, la Hotel de Ville, la Turnul lui St. Jacques, la Tuileries, la Eiffel, la Grand Palais-Petit Palais, Place de la Concorde, pana cand picioarele ne-au devenit niste robotei care mergeau automat, in ciuda durerii si a incordarii. Am bantuit putin si pe Sena cu vaporasul si am renuntat la Musee d’Orsay. Seara am cazut moarte.

A treia zi, am ajuns la baietii veseli de la Sacre-Coeur. A fost randul lui Ali sa ma tarasca nu doar in basilica, ci si in cripta, dar mai ales pe cele 300 de trepte in sus si apoi in jos. Eu cel mai frumos ma vaicaresc cand e vorba de urcat si asta am facut si joi. Dar am facut si niste poze minunate. Dupa care ne-am calatorit pana la Cimitirul Pere Lachaise, care se afla pe lista monumentelor de prima mana din Paris. Acolo sunt ingropati Piaf, Bizet, Petrucciani, Chopin, Duncan, Enescu, Morrison, Wilde. Tot cimitirul e de marimea unui cartier bucurestean mediu. Prin colturi gasesti studenti la arte pictand, iar turistii sunt multi si aici, desi e departe de centru. Am reusit sa ne ratacim nitel si pe aici, dar nu in asa masura incat sa ne para rau. Cea mai frumoasa faza e ca Ali a reusit sa stearga pozele, butonand aiurea. Dar le-am recuperat si tare bine ne-am simtit.

In a patra zi, am umblat de nebune. Catedrala St. Augustin, Arcul de Triumf, Radio France, Statuia Libertatii, iar Sena, iar Cartierul Latin, Gradinile Louxembourg, muzeele H&M si Zara.

Daca m-as fi simtit mai bine, ar fi fost chiar perfect.

Ce m-a enervat e lipsa de civilizatie a francezilor sau, ma rog, ce sunt ei pe acolo. Dau peste tine cu masina chiar cand e semaforul verde pentru pietoni, nu stiu sa circule prin metrouri si autobuze, sunt nesimtiti, prost educati si au tupeul sa vorbeasca despre noi. M-a enervat si prezenta a doi cersetori romani, doi si buni. M-a enervat praful din parcuri, dar mi-a trecut.

La final era sa ratam si avionul, din cauza orei extrem de matinale, dar eram atat de zen incat nu prea ne-ar fi pasat. Am plecat fara niciun plan si a fost perfect.

Va recomand sa vedeti Parisul alaturi de cineva cu adevarat drag. Nu neaparat sa fiti indragostiti, nu neaparat cu fiul sau fiica, nu neaparat cu grupul. Ci cu un prieten. Genul acela de prieten caruia tu ii spui in decembrie „Hai in martie la Paris cu mine” si el face a doua zi rezervarea la avion. Genul acela de prieten caruia tu ii spui „Let’s jump together” si el te intreaba „How high?” Genul acela de prieten ca Ali asa. Thanks Ali! O sa mai merg cu tine in lume. Doar sa-mi dai naibii pozele de la Paris inainte sa le stergi iar😉

 

5 comentarii

Filed under Uncategorized

5 responses to “Intr-o primavara, la Paris

  1. Bravo, mah, asa cadou mai merge! Apropos, hai La Multi Ani si aici🙂 fac spam nene!

  2. nin

    completare la ce ai spus tu, de la Adi: put. Francezii put! Dar locurile, da, merita. Bine ai revenit!

  3. cel mai frumos oras. am zis.

  4. SimonaG

    Absolut de acord cu tine. Prima data am stat in paris vreo doua saptamani, si am venit de acolo scarbita. Am fost singura cuc, m-am invartit peste tot si am vazut doar partile urate, n-am stiu sa ma bucur de el… Ce orasul indragostitilor, ce orasul luminii… hai sa fim seriosi, gunoaie, nesimtire si-asa mai departe. A doua oara cand am fost, ne-am nimerit (din pura intamplare) 5 colegi de la aceeasi companie, toti in aceeasi saptamana in Paris (bine, fiecare cu treaba lui, dar in timpul liber ne-am intalnit), eh, de data asta am reusit sa pun ceva lumina si la Luvru si la Versailles si peste tot, am poze unde radem toti ca prostii cu gura pana la urechi. Nici macar nu eram prieteni buni inainte sa ne intalnim toti acolo, dar dupa aia a ramas valabila zicala cu „we’ll always have Paris” :-)))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s