Sinceritate

Da, recunosc. Si daca nu am recunoscut-o pana acum, nu stiu de ce nu am facut-o. Nu-mi explic.

Recunosc, pentru mine nasterea Olgai a fost un pumn in plina figura, care ma destabilizeaza si azi. Stiam ca o sa-mi schimbe viata, dar nu aveam habar in ce masura. Eram obisnuita sa fiu eu pe primul loc, nimeni altcineva si chiar si acum am rabufniri pe care unii le-ar numi egoism. Eu le numesc dor de mine. Nu stiam ca e atat de greu sa depinda cineva de tine. Atat de naspa. Caci, da, e naspa. Plodul depinde de tine ca un mic parazit dragalas, caldut si plin de recompense si nu ai cum sa schimbi asta. Vrei sa fugi in lume? Ne pare rau, nu se poate.

E naspa, dar zilnic, cat am stat cu Olga acasa, am stat pe Internet, am scris, am citit, m-am dus la plimbari. M-am gandit si la mine. Da. Si cu cat eram eu mai happy, cu atat ma vaitam mai putin ca plodul nu doarme, nu mananca, nu vorbeste, ma enerveaza. Caci da, ma enerva. Ai vostri  nu va enervau?

E naspa, cand toata lumea iti da sfaturi si tie nu ti se potriveste nimic. Cand lumea te trimite sa-ti cumperi pompa de san de 2 milioane si sutien de alaptat de 3 milioane si tu te duci ca robotelul si ti le cumperi ca proasta, desi stii din ziua zero ca alaptatul nu ti se potriveste si ca nu o sa-l practici niciodata. Nici acum nu ma iert cate bluzite puteam sa-mi iau cu banii aia. Pfoaaa, stiti cate?

E naspa cand esti o psihopata care nu doarme. Eu nu dormeam, dar nu din cauza Olgai care manca si se culca la loc. NUUU! Eu nu dormeam pentru ca asteptam ca Olga sa se trezeasca din nou, peste 3 ore. Stateam ca popandaul noaptea si asteptam sa se faca 8 dimineata.

E naspa, dar, sincer, niciodata nu am trait faze de genul „Ah, nu am timp sa ma spal, ca nu ma lasa Olga”. In cele mai rele cazuri, cand era agitata, luam carutul cu ea cu tot in baie cu mine. Si ii vorbeam, si ii povesteam, si ma spalam. Culmea, ca o mama degenerata ce sunt, m-am spalat pe cap chiar in maternitate, dupa ce am nascut. Nu dintr-o exagerare igienica, nu, nicidecum, pur si simplu era foarte cald si m-am simtit muuult mai bine dupa ce m-am spalat.

E naspa dupa care devine ok. Ma mai apuca uneori dorul de mine si-l tratez cu o excursie la Paris, cu o iesire la o sticla de vin, o betie, o cearta, o carte, un coafor. Si astea le faceam si cand era Olga mica de tot, cu exceptia excursiei la Paris. Ahh, Paris! :((((((((((((

Sunt mult mai obosita si de-asta nu mai fac cate faceam inainte. Pe de alta parte, nici nu mai am cu cine, asta ma consoleaza putin. Frate, parca a intrat toata lumea in pamant! Toti au paraziti de-astia mici si urlaciosi, care sug energia din tine precum buretele de baie, sau prefera sa inainteze in varsta in carapacea proprie, fiecare cu tristetile si singuratatile lui. Ceea ce iar mi-as dori, caci mie imi place la nebunie sa fiu singura. Me, myself and I.

Trebuie sa inchei in nota diplomatica „a fost naspa, dar si frumos”, ca sa evit niste bete pe spinare din partea serifilor Internetului.

9 comentarii

Filed under Uncategorized

9 responses to “Sinceritate

  1. .....

    Fain😉. Asa e, chiar exista timp daca ti-l faci. Nici eu nu inteleg cand citesc, chiar recent am citit pe un blog „mare”, ca „nu am timp de nimic”. Copilul ala deci sta treaz 24 de oare, nu doarme nici un minut?
    In fine, ma opresc. Si nu ca am eu noroc, sau tu, sau altii, e pur si simplu, cred, destul de mult, vina parintelui cand nu „reuseste sa aiba timp pentru nimic”. Desi declara sus si tare ca de-abia asteapta sa fie parinti, multi dintre acesti oameni de fapt…….

  2. Alexandra

    Oana, asa mi-a dat o stare de bine postul tau. Multumesc🙂
    Nu-s nici mama, nici nu-mi doresc copil curand. Am 24 de ani.

  3. 🙂 si eu am avut dificultati de adaptare. Si am trecut peste… rupand de ici de colo timp pentru mine; timp pentru mine si el. Nu pot sa traiesc conectata 100% la copii mei. Nu pot. Si nu ma simt vinovata. Am nevoie de gura mea de aer pentru a nu o lua razna. Nu vad de ce sa fi acuzata ca traiesti iubindu-ti copilul si asigurandu-i o viata linistita, cu pretul unei guri de aer numai pentru tine. Nu am nimic cu cele care traiesc fericite conectate 100% la copii lor. Dar as vrea ca nici ele sa nu aiba nimic cu mine.🙂

  4. eu am impresia ca foarta multa lume considera ca daca nu esti lipita 24/24 de copil, daca il lasi si singur, daca pleci si singura prin oras, daca te duci la baie chiar daca urla 2 minute, inseamna ca iti lipseste ceva, ca nu ai instinctul matern la locul lui. Ceea ce e tragic. Poti fi o mama minunata si daca te rasfeti, daca te distrezi si daca iti oferi cateva momente doar ale tale.

  5. copilul are nevoie de o mama fericita, in primul rand. si fericirea vine si din momentele pe care le are doar pentru ea, fie ele shopping, plimbat de una singura, iesit in oras. nu e cazul sa vorbim de sacrificii.

  6. ok, in sfarsit o mama sanatoasa… si sincera pe deasupra (ca mai sunt si altele sanatoase – in acest sens!🙂 ), dar nu au curaj sa spuna despre sentimentele lor intr-o lume a femeilor care-si lauda seriozitatea de mame 24din24…
    psihologii spun ca daca vreo copil ratat, tre sa stai 24 din 24 langa el. deci nu numai ca noi avem nevoie de pauze, ci si ei, pentru ca sa se obisnuiasca si cu ideea ca nu sunt buricul pamantului, cum ii privim noi, bucuria casei, cum ii vedem noi etc etc… tre sa dea piept cu uraganul ridicat de dusmanii din clasa, din bloc etc etc…
    sunt mandra de asa o prezentare, felicitari inca o data pentru sinceritate.🙂

  7. Acum asta e, aşa apar oamenii pe pământ🙂 Iar viaţa de copil e o viaţă grea, mie personal mi se pare mult mai uşor ca adult, chiar ca adult cu copil.

  8. amelia

    nu voi intelege niciodata isteria asta cu mama 24/24, pt ca altfel nu esti mama; țâța-n gura cat mai mult si cat mai vizibil, pt ca altfel nu esti mama etc. eu si sora-mea am crescut pana la 7 ani la bunici, la tara, ne vedeau ai mei o data pe luna, nu erau telefoane si nici bani de vizite foarte dese; cand am inceput scoala am venit in Buc pt asta, dar in vacante eram din nou inapoi; n-am stat agatata de parinti, nici de bunici si nici nu am vreo trauma acum din cauza asta; si da, am la randul meu un copil cu care ma ajuta ENORM mama; fiecare isi traieste viata cum crede, cum se simte fericit. eu cred ca asta este cel mai important, sa fim sanatosi si fericiti
    in ultima vreme e o tendinta de țățism printre mamele astea, ceva de speriat; de ce nu se poate accepta ca exista pe lumea asta si alti oameni, cu opinii diferite, nu neaparat contradictorii, nu pricep; scuze pt comentariul lung. toate cele bune iti doresc🙂
    si da, ahhh, Parisul!!!!!

  9. SimonaG

    Si eu recunosc deschis ca dupa ce l-am nascut pe primul copil ma simteam de parca m-a lovit trenul. Si ma injuram singura, cine mama naibii m-a pus sa-mi tai craca de sub picioare si tihna mea caldutza pentru chestia asta mica care urla intr-una (fara exagerare, in primele luni bietul Robbie mi-a urlat cam 18 ore din 24. Normal, nu legate, asa ca nu stiam niciodata cand incepe si cat il tine). Cu titlul de gluma (dar e perfect adevarat), am avut un pedometru care imi indica in noptile „bune” 15 kilometri batuti pe muchie intre geam si dulap in dormitor, cu copilul in brate. Dar la un moment dat parca s-a facut totul mai bine. Si a venit al doilea copil, care cat a fost bebelus nici nu stiam ca-l am in casa, in afara de faptul ca era „mufat” la san una-ntruna. Da-l caram asa mufat peste tot si aveam o liniste mai frate… de ma intrebau toate amicele daca sunt pe droguri ca am timp sa le fac pe toate si sa mai fiu si zambitoare pe deasupra🙂 Acum, as mai avea nervi sa cresc un bebelus, dar ei au crescut deja, si interactiunea e o adevarata placere. Am timp sa ma spal si sa merg la WC, am timp sa o lalai in weekend daca am chef, sa ma duc la zumba, sa vad un film sau un concert bun (bine, la concerte profit ca are cine sa ii tina, dar nu de putine ori i-am luat cu noi, chiar si cand au fost bebelusi – Robbie a vazut inainte de 4 luni Dream Theater, Scorpions si Def Leppard de exemplu), sa citesc o carte, doua trei, am timp de tot ce-mi trece prin cap. Si cand vin la mine si imi pun intrebari din alea incomode de ma gandesc o juma de ora ce raspuns sa le dau, creste pipota in mine :-)))
    E drept ca filozofia mea si a barbatului de crescut copiii se invarte in jurul ideii ca ii introducem pe ei in lumea noastra, nu ca ne schimbam noi lumea pentru ei, dar e un fel de educatie bilaterala, ca pana la urma iesim schimbati din relatie si noi si ei🙂
    Canadianul zice ca „there’s a time and place for everything”, si eu sunt absolut convinsa ca e adevarat :-)))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s