Săptămâna alăptării, aşa cum o văd eu

Nu, nu inutilă, cum poate v-ati fi aşteptat din partea mea, de atee în mai multe domenii, printre care şi alăptarea.

Cred că alăptarea este ceva natural, care nu trebuie exagerat, că este bună pentru cui i-o trebui, dar care are şi variantă, da, da, laptele praf. Copiii alăptaţi la sân nu sunt nici mai sănătoşi, nici mai deştepţi, nici mai frumoşi, nici mai cu pată în frunte decât copiii nealăptaţi.

Şi mai ales cred cu toată puterea că nicidecum copiii alăptaţi sunt cei mai iubiţi. Sau că mamele care alăptează sunt cele mai iubitoare. Ultima afirmaţie am găsit-o pe wall-ul fb al unui bărbat.

Şi m-a întristat din cale-afară. Nu ştiu de ce mă mai atinge aşa ceva, pentru că în ultimii ani m-am obişnuit că noi, mamele care nu am alăptat, care nu ne ţinem copiii în wrap-uri, care nu facem co-sleeping, suntem degeaba. Dar măcar ne certam între noi.

Acum un bărbat a tras concluzia că mamele care alăptează sunt cele mai iubitoare. Adică suntem şi noi, celelalte nepricepute, pe acolo, dar de umplutură. E jignitor şi trist. Cred că se putea mărgini să spună că soţia sa este cea mai iubitoare pentru copilul sau copiii lor. Mă calcă pe nervi că asta e percepţia şi că săptămâna asta a alăptării pe mine, încă o dată, nu m-a convins de nimic.

Zilele în care se făcea campanie pentru o cauză cu sabia în mână şi cu sloganuri puternice, dar total false, pentru mine a trecut. Atunci, de ce dracu’ mă enervează ce a zis un nene la el pe wall?

A, da, e duminică şi scriu de la serviciu, nu sunt lângă copilul meu. Pentru mine e săptămâna Olimpiadei, săptămâna 1, de mâine începe şi săptămâna 2. Mi-e dor de copil, dar o să treacă. Mă duc la serviciu şi ca să-i arăt copilului meu că îl iubesc.

EU sunt cea mai iubitoare mamă din lume.

Anunțuri

15 comentarii

Din categoria Uncategorized

15 răspunsuri la „Săptămâna alăptării, aşa cum o văd eu

  1. mi s-a parut o superjignire, pe bune

  2. nu m.ai cunoscut pe mine!

  3. nu, nu te-am cunoscut. trebuia?

  4. sper ca nu mi se adresa cometariul legat de superjignire…. sau gresesc?

  5. nuuuuu, nicidecum. domnului din text i se adresa

  6. ma ganeam eu, dar vroiam sa ma asigur. 🙂 Ai scris tare bine (real si frumos). .. si esti curajoasa! 😉

  7. m-am saturat de topuri si comparatii si alaturari intre iubirea materna si alaptare. si o sa combat mereu jignirea asta uriasa la adresa altor femei

  8. Cris

    total de acord. si pe mine ma enerveaza indarjirea. si eu am alaptat partial, cat am putut. nu ma incadrez practic in nicio categorie clara. nu vad cum asta m-ar face mama pe jumatate.

  9. băi nene, pe cuvânt dacă înțeleg răutatea asta mămicească, tăticească sau de care naiba e. De ce nu-și vede fiecare de odrasla proprie și simte nevoia să sublineze constant cât de buni sunt ei și cât de răi sunt alții?

  10. draga Oana, tu ai cautat pe wallul sotului meu nu stiu ce si ai dat de o declaratie de dragoste adresata mie, sotiei lui( taguita chiar). Ai simtit totusi bine ca in acea fraza mamele iubitoare care alapteaza nu sunt altele decat eu. Chiar imi pare rau ca nenea ala te a enervat asa de tare, si-a strigat si omu in gura mare efuziunea si un ecou sters a ajuns la tine, atata tot.:)

  11. draga mmaria,
    e un profil public. ca si blogul acesta.

  12. draga Oana, sotul meu nu a dorit sa jigneasca pe nimeni, de aceea a optat ca fraza care te-a intristat sa nu mai fie publica. eu am ajuns pe acest blog deoarece m-a atras titlul articolului tau, deja stii ca am o obsesie cu alaptarea, fara sa fiu activista, pe tine ce te-a atras la wallul sotului meu :)?

  13. Neveu01

    Oano,

    Am asteptat in zadar o replica desteapta de la tine.
    N-a venit.
    Am sperat ca vei gasi o explicatie plauzibila ori, pur si simplu, iti vei cere scuze ca te-ai pripit sa acuzi neintremeiat.
    N-ai bun simt si nici rusine, esti o zdreanta fara curajul raspunderii.

    Din aceste motive te tratez cu curul.
    La fel si pe cei care te-au sustinut iar acum au fugit care incotro…
    Mi-e sila de voi:((

    Bleah:((

  14. amelia

    vai de noi mai Doamnelor; pt ca nu-i asa, dupa comportament si exprimare, sunteti Doamne cu soti si copii acasa! :))) o punga de seminte?
    oana, toate cele bune! (dupa ce ca n-ai alaptat copilu’, mai stai si pe wallurile barbatilor doamnelor :)))) )

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s