Experiente spitalicesti

Salut, world!

Tocmai ne-am intors acasa. Am stat impreuna cu Olga internate la Alfred Rusescu, timp de o saptamana. Diagnostic: pneumonie virala acuta.

Lunea trecuta am ajuns la spital. Olga avea temperatura aproape de 39, respiratie greoaie si, mai presus de orice, tusea ca un magar. Ceea ce credeam ca e o simpla raceala s-a transformat in diagnosticul pe care vi l-am scris mai sus. Plus suspiciune de diabet, care m-a alarmat ingrozitor, dar care s-a dovedit doar efectul unor cantitati maricele de Kinder mancate cu o zi inainte si in ziua internarii.

Asa ca ne-am instalat intr-o rezerva, la izolare, cu un pat mare si unul de copil. Cel din urma degeaba pentru ca Olga a preferat sa doarma cu mine. Adica PE mine. Daca ne bagau la salon va spun sincer ca nu stateam. Locul arata rau, rau de tot. Unele mese, scaune par imprumutate dintr-un film din acela de groaza, cu un doctor sadic care isi opereaza la misto victimele pe viu, intr-un buncar.

Dar personalul medical mi-a placut foarte mult. Toate asistentele rabdatoare, simpatice, intelegatoare. Iar Dr. Adela Radulescu –  o comoara, o descoperire foarte buna. Cel mai mult mi-a placut ca nu ne-a lasat sa plecam pana nu s-a convins ca infectia s-a dus, desi pe vineri asa imi venea sa o implor sa ne dea drumul acasa. All in all, oamenii de acolo ne-au facut sederea pe cat de placuta se poate intr-un spital de stat din Romania.

Spitalul are curte. Curtea are pisici. Le-am pripasit pe doua dintre ele, foarte haioase, pe terasa, la usa noastra. Din pacate, curtea spitalului are si soricei. De aici si pisicile.

Olga s-a intors cu aproape un kil mai grasa. I-a placut mancarea de spital. Nu ma intrebati cum si de ce, dar a lins-o.

Acum e in recuperare, inca mai ia antibiotic, dar starea ei e mult mai buna.

 

11 comentarii

Filed under Uncategorized

11 responses to “Experiente spitalicesti

  1. ma bucur sa aud vestile noi si mai ales bune! imbratisam cu drag de la brasov echipa de oameni bolnavi si sustinatori🙂

  2. Multa sanatate! Bine de stiut ca se poate si in spitalele de stat…

  3. Cris

    1 kg in plus? oau. eu as plati in aur sa gasesc o solutie sa puna fi-mea 1 kg pe ea. altfel bine ati venit acasa si sa ramaneti sanatoase.

  4. No bine, sanatate maxima atunci.
    Asta inseamna ca tre sa te apuci sa gatesti ca la spitale sau ca in armata: in oloaie uriase😀. Dar chiar, ce mancarati?

  5. Multumim🙂
    Cristi Roman, orez cu legume si cu pui, supa de legume, mamaliga cu branza, chiftele de orez cu pui, ardei si dovlecei umpluti, dimineata paine cu gem (pai ce, Olga mananca acasa paine cu gem?) si alte chestii fara sare, piper, zahar

  6. bine ca v-ati intors acasa, sanatoase! va pup

  7. Multa sanatate! Sa nu mai ajungeti prea curand acolo.

  8. sanatate! incearca sa-i pastrezi noile deprinderi ale olgai (de a manca aproape orice).

  9. mamituni

    Uf! Bine ca ati avut rezerva.
    Sper sa nu mai aveti parte de experiente de soiul asta, si sa fiti amandoua sanatoase tun!
    In rest, bucataria / cantina spitalului nu onoreaza si cpmenzi externe? O portie, doua, acolo…🙂

  10. si sa sugi pula; asta ar fi dorinta ta cea mai mare.

  11. sper ca il remarcati pe acest gunoi de mai sus care nu s-a abtinut sa comenteze o porcarie lapotul despre copilul meu bolnav.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s