Si a fost si Nottingham

Anglia e frumoasa. E civilizata, are oameni nespus de zambitori si prietenosi, cel putin cei de pe la Nottingham. Betivi, dar prietenosi. Si foarteee toleranti.

Si mancare buna. Mic dejun gustos la Marina (rusoaica) acasa, acolo unde am locuit, pakistani sau kurdish in oras. Aproape ca-mi vine sa ma apuc de gatit dupa ce am avut revelatia cu pakistani adevarat.

Oras universitar, deci tineret si distractie. Meciul plin de nerv si atmosfera. Organizarea proasta, dar despre asta nu vreau sa vorbesc acum, ca ma enervez degeaba si oricum nu mai am ce face.

Mersul cu masina cu volan pe dreapta – priceless. Dezorientarea din oras strain, oricat de mic si de explicit ar fi el – priceless. Ne umplea de disperare, dar cautam si gaseam. Oricum am ajuns la concluzia ca GPS-ul iti incetineste clar functiile creierului.

Pacat ca am auzit un tip cantand la vioara intr-o piata si mi-am adus aminte de prietenul meu drag, Dragos, care a murit. Pentru care nu o sa mai existe calatorii,  nici vacante, nici mancare pakistani, nici ratacit in orase. Am stat pe iarba cu ochii in sus la cer si m-am rugat, nici eu nu stiu cui, sa-i fie bine acolo.

E clar ca ii luam cu noi pe aceia la care tinem. Uneori lacrimile trebuie plimbate peste tot, trebuie lasate sa plece. Problema e ca nu pleaca toate.

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

Sinceritate

Da, recunosc. Si daca nu am recunoscut-o pana acum, nu stiu de ce nu am facut-o. Nu-mi explic.

Recunosc, pentru mine nasterea Olgai a fost un pumn in plina figura, care ma destabilizeaza si azi. Stiam ca o sa-mi schimbe viata, dar nu aveam habar in ce masura. Eram obisnuita sa fiu eu pe primul loc, nimeni altcineva si chiar si acum am rabufniri pe care unii le-ar numi egoism. Eu le numesc dor de mine. Nu stiam ca e atat de greu sa depinda cineva de tine. Atat de naspa. Caci, da, e naspa. Plodul depinde de tine ca un mic parazit dragalas, caldut si plin de recompense si nu ai cum sa schimbi asta. Vrei sa fugi in lume? Ne pare rau, nu se poate.

E naspa, dar zilnic, cat am stat cu Olga acasa, am stat pe Internet, am scris, am citit, m-am dus la plimbari. M-am gandit si la mine. Da. Si cu cat eram eu mai happy, cu atat ma vaitam mai putin ca plodul nu doarme, nu mananca, nu vorbeste, ma enerveaza. Caci da, ma enerva. Ai vostri  nu va enervau?

E naspa, cand toata lumea iti da sfaturi si tie nu ti se potriveste nimic. Cand lumea te trimite sa-ti cumperi pompa de san de 2 milioane si sutien de alaptat de 3 milioane si tu te duci ca robotelul si ti le cumperi ca proasta, desi stii din ziua zero ca alaptatul nu ti se potriveste si ca nu o sa-l practici niciodata. Nici acum nu ma iert cate bluzite puteam sa-mi iau cu banii aia. Pfoaaa, stiti cate?

E naspa cand esti o psihopata care nu doarme. Eu nu dormeam, dar nu din cauza Olgai care manca si se culca la loc. NUUU! Eu nu dormeam pentru ca asteptam ca Olga sa se trezeasca din nou, peste 3 ore. Stateam ca popandaul noaptea si asteptam sa se faca 8 dimineata.

E naspa, dar, sincer, niciodata nu am trait faze de genul „Ah, nu am timp sa ma spal, ca nu ma lasa Olga”. In cele mai rele cazuri, cand era agitata, luam carutul cu ea cu tot in baie cu mine. Si ii vorbeam, si ii povesteam, si ma spalam. Culmea, ca o mama degenerata ce sunt, m-am spalat pe cap chiar in maternitate, dupa ce am nascut. Nu dintr-o exagerare igienica, nu, nicidecum, pur si simplu era foarte cald si m-am simtit muuult mai bine dupa ce m-am spalat.

E naspa dupa care devine ok. Ma mai apuca uneori dorul de mine si-l tratez cu o excursie la Paris, cu o iesire la o sticla de vin, o betie, o cearta, o carte, un coafor. Si astea le faceam si cand era Olga mica de tot, cu exceptia excursiei la Paris. Ahh, Paris! :((((((((((((

Sunt mult mai obosita si de-asta nu mai fac cate faceam inainte. Pe de alta parte, nici nu mai am cu cine, asta ma consoleaza putin. Frate, parca a intrat toata lumea in pamant! Toti au paraziti de-astia mici si urlaciosi, care sug energia din tine precum buretele de baie, sau prefera sa inainteze in varsta in carapacea proprie, fiecare cu tristetile si singuratatile lui. Ceea ce iar mi-as dori, caci mie imi place la nebunie sa fiu singura. Me, myself and I.

Trebuie sa inchei in nota diplomatica „a fost naspa, dar si frumos”, ca sa evit niste bete pe spinare din partea serifilor Internetului.

9 comentarii

Din categoria Uncategorized

Lectie de prim ajutor pentru bloggeri

Maine, medicii SMURD de la Spitalul Floreasca vor preda bloggerilor o lectie pretioasa. Cum sa salveze o viata, cea mai pretioasa lectie dintre toate.

Deci, miercuri, 16 mai, sunteti asteptati la proiectul Lectia de prim ajutor, numai daca sunteti bloggeri. Biblioteca din cadrul Spitalului Floreasca va fi locul de desfasurare a acestei actiuni. Intrarea se face pe la Urgente.

Vei afla ce sa faci in situatii de urgente, cand specialistii sunt pe drum si viata cuiva depinde de tine.

Anual, peste 1.000.000 de romani apeleaza la serviciul de urgenta 112, dar nu stiu ce sa comunice exact operatorilor sau ce sa faca pana la sosirea ambulantei.

Acum, exista o resursa foarte utila pentru a face primii pasi in acordarea primului ajutor: site-ul www.lectiadeprimajutor.ro. Acesta ofera solutii la cele mai frecvente situatii de urgenta, solutii care pot fi puse in practica in siguranta de catre persoane fara pregatire medicala. Lectia de prim ajutor este un proiect realizat de ING Asigurari de Viata in parteneriat cu SMURD.

Primul ajutor acordat corect salveaza vieti!

2 comentarii

Din categoria Uncategorized

Confusion-in-the-morning. Spiritualitate pentru toti

Olga si mama ei, un fel de Sf. Vineri colorata si blasfemica, se indreptau in zori catre gradinita. In drum, o biserica, unde, intamplator si abuziv, acum circa 36 de ani, mama Olgai a fost botezata. Repet, cu japca.

Olga, intr-un moment de atentie necaracteristic, se uita inspre usa bisericii si spune niste cuvinte PE CARE EU, MAMA EI, NU I LE-AM PREDAT:

– Nenea Doamne-Doamne!

Mama Olgai zambeste machiavelic si ochii i se inrosesc in taina, asa, cam ca la membrii familiei Cullen. O corecteaza pe fiica nestiutoare cu dragoste si candoare:

– TANTI! Tanti Doamne-Doamne!

Olga se scutura, dandu-si seama ca a gresit.

– Tanti Doamne-Doamne! Tanti…, se corecteaza ea, constiincioasa.

😉

L.E. Ta-su zice pe chatul de la facebook:

daca e vorba de aia de langa gradinita eu i-am zis ieri :))
dar i-am zis doar doamne doamne, fara nenea :))
ca se oprise si se uita la gratarul ala de-l au in curte si la usa

2 comentarii

Din categoria Uncategorized

Azi sunt…

1. … impotriva consilierii la avort. Mi se pare o tampenie cutremuratoare, lasati-ma in pace sa fac ce vreau cu corpul si cu viata mea, ca si-asa nu e usor.

Si sunt si sustinuta.

2. … impotriva bisericii. What’s new, Pussycat, wow-wowwwwww?

Si Mantzy le zice.

3. … la 14 zile fara carne. Daca as putea renunta si la paine ar fi senzational.

4. … in asteptarea lui MasterChef, ma relaxeaza.

5. … pe picior de plecare la un subiect. Little Richard, have mercy!

3 comentarii

Din categoria Uncategorized

O dimineata imbecila

1. Nemernica de pisica – da, aceeasi iubita fiinta din postul anterior – m-a trezit la 7 dimineata, pentru ca hobby-ul ei e sa linga pungi, iar acest zgomot este de neignorat cand e liniste profunda.

2. Am reusit sa intarzii, desi m-am trezit devreme. Olga nu voia fusta, nu voia pantaloni, nu voia sapca, basmaluta, caciulita.

3. Tramvaiul a facut juma de ora numai pe Lizeanu, intrucat saptamana Altfel e plina de autobuze cu copii pe strazi, care blocheaza absolut toata circulatia. Ideea e foarte buna, faptul ca elevii sunt dusi prin mall-uri mi se pare o aplicare tampita.Si la 9 dimineata!

4. O las pe Olga la gradinita. Incerc sa ma calmez. Dar cand ies din curte, ma interpeleaza un homeless. Din acela nespalat, cu un singur rand de haine, beat de dimineata, psihopat, agresiv. Si da, tigan. Hai sa nu ne ferim de etichete, mie imi place etichetele. Si se uita lung la mine si imi zice: „Asa te duci la biserica, in curul gol?” Ca sa va spun. Sunt imbracata intr-o rochie asimetrica, intr-o parte mai lunga, in alta mai scurta. Nici o bucata din rochie nu-mi ajunge pana la fund, e o piesa absolut decenta. Dar tiganul obsedat si nenorocit si basit se ia de mine: „Asa te duci la biserica, in curul gol?” Ce nu stiu ei, homeless-ii, este ca mie nu mi-e frica de ei. Poate ar trebui, dar nu imi e. Si ma fac inspre el, ca muream de nervi si era tot ce-mi lipsea. „Cine mortii ma-tii se duce asa la biserica, ma? Vrei sa te bat? Ma duc unde vreau. Du-te in drumul tau ca te omor acus”.

Da, asa ma aud vorbind cateodata si dupa aia ma mir si eu de ceea ce zic si ce fac. Si da, nu mai suport sa se ia cineva de mine pe strada, dilau sau nu, homeless sau nu. Nu stiu daca e ok sa reactionez asa, mai rau ca ei, dar nu pot fi altcumva. Mi-e teama insa ca oameni si scene de genul asta ii imping pe oamenii cat de cat normali sa faca tampenii.

De-abia e ora 10:08.

6 comentarii

Din categoria Uncategorized

Relationships

Pisica a fost in casa cu mult inaintea Olgai. Mai exact cu 6 ani inainte. Am luat-o de cand era un pui ingrozitor de mic si imi imaginez ca m-a confundat cu maica-sa. A dormit mereu in sufletul meu, m-a iubit doar pe mine, a avut incredere doar in mine. Si asa face si acum. Ira nu are o fire calda si pisicoasa cu alte persoane. E salbaticuta, ii e frica de oameni, nu vine la mangaiat.

Si, dintre toti oamenii, cel mai mult uraste copiii. Adica oamenii mai mici care tind s-o traga de mustati, coada, cap. Nu e genul ei sa taca si sa suporte. Fuge scuipand sau zgarie direct.

Va inchipuiti poate uimirea si supararea pisicii cand am adus-o pe Olga de la maternitate. Si inca pe vremea aceea Olga era un viermisor nedeplasabil, oracaitor si atat. Nu ca pisicile ar aprecia prea mult zgomotul. Dar macar stia ca Olga nu vine dupa ea, s-o deranjeze si s-o agite. Acum lucrurile s-au schimbat mult.

Ca orice copil, Olga e fiarta pe animale. Nu le face rau, ba chiar e precauta cand le abordeaza. Zambeste la ele, dar nu se duce cu capul inainte. Si imi pare bine ca este asa. Pe Ira o striga tot timpul, vede ca e pisica ei. Iar pisica sta uneori s-o mangaie plodul, dar de cele mai multe ori nu. Pentru ea nu are nicio importanta ca Olga ii spune „Mai-mai, mai-mai”. Nu o consoleaza cu nimic. Si la mangaiat sta stresata asa, saraca, de-abia asteapta s-o taie, desi Olga o dragaleste foarte delicat. Uneori a mai si plesnit-o pe Olga, deh, ce sa-i faci, relatii in curs de reglare.

Azi-noapte am dormit cu Olga in camera, adica ea in patul ei si eu in patul mare. Dimineata, m-am trezit si cu pisica dormind dusa, varata toata in mine, in dreptul pieptului. Se ceruse in creierii noptii la mine. Ma-sa, deh! Iar cand s-a trezit Olga am avut parte de un moment incantator. Incurajata de faptul ca era despartita de Olga prin grilajul patutului, pisica s-a apropiat de copil, s-a lasat mangaiata la greu, a mangaiat si ea copilul cu coada – asta e semnul ei ca te iubeste, te mangaie cu coada -, s-a invartit pe langa plod si s-a purtat incredibil de frumos. Evident, cu mine in imediata apropiere, sa intervin in caz de trageri de coada sau zgarieturi isterice. Dar totul a mers bine.

Sunt sigura ca un copil creste in armonie cu un animal cand amandoi au acceasi varsta. Adica, daca acum i-as aduce Olgai o pisica-pui s-ar intelege foarte bine si ar creste impreuna. Cu Ira e greu. Ea era obisnuita sa locuiasca alaturi de mine in liniste, nu si cu un copil galagios, care sparge veioze, insira mancare pe covor si tipa non-stop.

Dar e ok si asa.

5 comentarii

Din categoria Uncategorized

Intr-o primavara, la Paris

M-am intors. O vreme de vara rezonabila, nu de primavara. 25 de grade prietenoase, in unele zile chiar mai multe. Sau asa mi s-a parut, pentru ca am mers foarteeeee mult pe jos. Simt ca nu mai am picioare, dar a meritat fiecare moment si o sa va spun si de ce.

Pai in primul rand, cand am ajuns, in prima seara, Alinei i s-a nazarit ca trebuie sa coboram cu o statie mai devreme din tren si astfel ne-am trezit intr-un cartier minunat, nout si fancy. Pe numele lui Saint-Denis, la Stade-de-France. Numai ca Saint-Denis nu e Paris. Ne-am coit vreo juma de ora pe acolo, pana cand un politai plictisit ne-a dat indicii ca acolo nu ar fi Parisul. Atunci am luat eu situatia in mana, ne-am urcat inapoi in tren si dupa 12 kilometri si o suburbie am ajuns unde trebuia.

Lucru de mare mirare, caci, dintre mine si Ali, ea se descurca mai bine si e mai orientata. Asta nu s-a intamplat insa in primele doua zile. A doua zi am tarat-o vreo 15 kilometri mai mult pe jos prin tot orasul, de la Notre-Dame, la Luvru, la Hotel de Ville, la Turnul lui St. Jacques, la Tuileries, la Eiffel, la Grand Palais-Petit Palais, Place de la Concorde, pana cand picioarele ne-au devenit niste robotei care mergeau automat, in ciuda durerii si a incordarii. Am bantuit putin si pe Sena cu vaporasul si am renuntat la Musee d’Orsay. Seara am cazut moarte.

A treia zi, am ajuns la baietii veseli de la Sacre-Coeur. A fost randul lui Ali sa ma tarasca nu doar in basilica, ci si in cripta, dar mai ales pe cele 300 de trepte in sus si apoi in jos. Eu cel mai frumos ma vaicaresc cand e vorba de urcat si asta am facut si joi. Dar am facut si niste poze minunate. Dupa care ne-am calatorit pana la Cimitirul Pere Lachaise, care se afla pe lista monumentelor de prima mana din Paris. Acolo sunt ingropati Piaf, Bizet, Petrucciani, Chopin, Duncan, Enescu, Morrison, Wilde. Tot cimitirul e de marimea unui cartier bucurestean mediu. Prin colturi gasesti studenti la arte pictand, iar turistii sunt multi si aici, desi e departe de centru. Am reusit sa ne ratacim nitel si pe aici, dar nu in asa masura incat sa ne para rau. Cea mai frumoasa faza e ca Ali a reusit sa stearga pozele, butonand aiurea. Dar le-am recuperat si tare bine ne-am simtit.

In a patra zi, am umblat de nebune. Catedrala St. Augustin, Arcul de Triumf, Radio France, Statuia Libertatii, iar Sena, iar Cartierul Latin, Gradinile Louxembourg, muzeele H&M si Zara.

Daca m-as fi simtit mai bine, ar fi fost chiar perfect.

Ce m-a enervat e lipsa de civilizatie a francezilor sau, ma rog, ce sunt ei pe acolo. Dau peste tine cu masina chiar cand e semaforul verde pentru pietoni, nu stiu sa circule prin metrouri si autobuze, sunt nesimtiti, prost educati si au tupeul sa vorbeasca despre noi. M-a enervat si prezenta a doi cersetori romani, doi si buni. M-a enervat praful din parcuri, dar mi-a trecut.

La final era sa ratam si avionul, din cauza orei extrem de matinale, dar eram atat de zen incat nu prea ne-ar fi pasat. Am plecat fara niciun plan si a fost perfect.

Va recomand sa vedeti Parisul alaturi de cineva cu adevarat drag. Nu neaparat sa fiti indragostiti, nu neaparat cu fiul sau fiica, nu neaparat cu grupul. Ci cu un prieten. Genul acela de prieten caruia tu ii spui in decembrie „Hai in martie la Paris cu mine” si el face a doua zi rezervarea la avion. Genul acela de prieten caruia tu ii spui „Let’s jump together” si el te intreaba „How high?” Genul acela de prieten ca Ali asa. Thanks Ali! O sa mai merg cu tine in lume. Doar sa-mi dai naibii pozele de la Paris inainte sa le stergi iar 😉

 

5 comentarii

Din categoria Uncategorized

Lumini si umbre

Pe cat par de solara cel mai adesea, pe atat sunt de intunecata.

Casa mea ideala nu e facuta in intregime din geamuri pe care sa intre lumina, ci este un castel fara nici macar o fereastra.

Vremea mea ideala este extrem de calda si impotmolita in bezna – o noapte de vara.

Niciodata nu vreau sa ma bronzez, orice contact prelungit cu soarele imi face rau.

Pana la 25 de ani, cand a murit tatal meu, nu am purtat culori deschise. Doar negru, gri, alb, bej, maron, albastru ca sacrificiu coloristic suprem.

Intre o terasa animata si un local plin de fum, scufundat intr-un beci,  il aleg mereu pe al doilea.

Ma uit pe sub sprancene de multe ori, sunt neincrezatoare, zeflemista, am pareri bine insurubate in cap. Sunt optimista, dar cu umbra asumata in rezerva, un fel de moderatie dark.

Imi plac filmele de la thriller in sus, spre horror, cu trecere prin comedii absurde si imbecile. Apreciez orice Robert Rodriguez, orice Tarantino, orice Lynch. Il dispretuiesc sincer pe Coccolino.

Uneori, imi imaginez cum va fi cand va fi sa mor. Nu simt nimic, nicio panica, niciun regret. M-am obisnuit cu ideea. Cand visez cimitir, ma trezesc cel mai bine dispusa. Cum ii povesteam acum cateva saptamani unei prietene, pentru mine cimitirul din vis e special – numai monumente mari, frumoase. E liniste in cimitirul meu. Si e crepuscul.

Probabil ca intr-o vacanta in Jamaica m-as vaita ca e prea soare si prea apa si prea cocktail.

Ieri nu am mai vazut partial cu un ochi. Nasol, mi-am zis in prima instanta, imi pierd vederea. Apoi, cand panica a trecut, mi-am dat seama ca tot eu as castiga: who’s gonna be the pirate of Colentinas? Asa, cam ca Daryl Hannah in Kill Bill 😉

 

 

7 comentarii

Din categoria Uncategorized

Religia in scoli. Parere de agnostic

Eu imi asum ceea ce sunt. Uneori am gura prea mare, dar in general respect parerile altora. Incerc sa tac si sa ma uit in partea cealalta uneori – nu-mi iese mereu.

Reactionez, simt, imi apar ideile. Sunt rea cateodata, uneori sunt buna. Citesc mult, iubesc animalele si copiii, imi place la mare, nu la munte. Si, desi sunt botezata, nu sunt convinsa de existenta lui Dumnezeu – adica sunt agnostica. Adica mai degraba cred ca nu putem afla daca Dumnezeu exista sau nu. Asa sunt eu si aici ma termin. Asta nu inseamna ca nu am toleranta pentru crestini, musulmani, mozaici, budisti, shintoisti, taoisti, ma rog, cam fata de toate religiile lumii, atata vreme cat nu cer sacrificii umane si virgine isterice predate gata transate Marelui Sef. Or something.

Eu nu am prins religia in scoli. Si am fost un copil si un adolescent foarte fericit. Tatal meu si-a batut capul cu mine cu Dumnezeu, dar nu i-a prea mers. Desi sunt visatoare si idealista, in materie de dumnezeire vreau dovezi palpabile. Mama nici nu a incercat. Nu sunt nicidecum Antichristul, am valori morale, sunt in general un om corect, doar ca am scos din viata mea elementele Dumnezeu si biserica. Ma duc la nunti si botezuri, pentru ca imi sunt dragi oamenii care ma invita. Nu ma inchin. Zic „Doamne, Dumnezeule”, ca un fel de tic verbal, cum zic altii „Ce puii mei”. Chiar daca nu au pui :D.

Iar acum cineva vrea sa-i bage pe gat toate astea, inca de la varsta de 5 ani, copilului meu. Copilul meu e nebotezat si nici incredintat altei religii. Nu m-a interesat acest aspect si nici nu ma va interesa. Dar sa afli ca in clasa pregatitoare va avea Religie, unde va invata, de pilda, sa faca semnul crucii, m-a umplut de nervi. O materie care ii invata ca doar sa fii ortodox e bine, restul e de cacat, nu-mi miroase a bine deloc. Sa facem rugaciuni, serios? Asta e rostul clasei 0 (ZERO, bine zis)? Sa facem vizite la biserica? Religia e o chestiune care tine de familie, de intimitate. Eu nu m-as ruga niciodata intr-o camera cu 30 de oameni, de ce copilul meu ar trebui s-o faca?

Ma rog, cica nu e obligatorie. Ihm. Ia refuza tu pe fata initiativele BOR sa vezi cam cat de exclus esti din comunitate.

In fine, sa traim pana atunci. As opta insa oricand pentru studierea istoriei religiilor, la o varsta la care copilul sa si inteleaga ceva, nu sa si le toarne pe toate in cap cu palnia si gandindu-se la joaca. Mie indoctrinarea de orice fel nu-mi place si asta imi suna a indoctrinare. Una e sa-l inveti pe copil sa numere si sa scrie trei cuvinte, alta e sa-i spui pe ce drum s-o apuce din puncte de vedere religios. Mi se pare o chestiune delicata si personala. Etalarea excesiva a subiectelor bisericesti ma indispune. De-asta o sa inchei.

Vreau sa cred ca aceasta chestie se va schimba si religia va apartine familiei, individului, inimii, vocii interioare, sinelui. Sau nu. Vreau sa cred :D.

48 comentarii

Din categoria Uncategorized