Arhive pe etichete: oameni

Întâlniri

Toata viaţa e despre întâlniri. Până şi dimineaţa, când te trezeşti şi ieşi pe uşă, te duci la o întâlnire. Eu – cu tramvaiul, de pildă. Îl aştept cuminte, e întâlnirea care îmi deschide ziua.

Întâlniri şi aşteptările unor întâlniri. Dacă pe primele le iubesc şi le aştept cel puţin cu interes, pe cele din urmă le urăsc. Urăsc să aştept să se  întâmple ceva. Mi-aş dori să se întâmple toate în acelaşi timp, să scap de tensiune.

Întâlniri zilnice, cu care ne-am obişnuit, cum ar fi colegii de serviciu. Întâlniri întâmplătoare, pe stradă, cu un prieten vechi, pe care nu l-ai mai văzut de secole întregi. Întâlniri excepţionale, cu străina de la farmacie, pe care o ajuţi să-şi strîngă conţinutul genţii de pe jos, care peste 10 ani îţi devine soţie.

Mai există întâlnirile vânate, calculate, programate – distractive rău de tot. Şi cele oficiale, şi cele nedorite, şi cele neimportante, şi cele nostalgice, şi cele tragice de-a dreptul. Zi de zi, asta facem. Ne întâlnim, noroc şi ghinion în acelaşi timp!

Şi mai există întâlnirile care nu se întâmplă. După părerea mea, acolo stă soarta omului, cu adevărat. Nu în ce ni s-a întâmplat, ci în lucrurile de care, din fericire sau dimpotrivă, am fost feriţi să ni se întâmple. Câţi oameni am ratat, câte locuri, ce proşti şi ce reduşi suntem, şi ce mici în contextul general!

2 comentarii

Din categoria Uncategorized

Si a fost si Nottingham

Anglia e frumoasa. E civilizata, are oameni nespus de zambitori si prietenosi, cel putin cei de pe la Nottingham. Betivi, dar prietenosi. Si foarteee toleranti.

Si mancare buna. Mic dejun gustos la Marina (rusoaica) acasa, acolo unde am locuit, pakistani sau kurdish in oras. Aproape ca-mi vine sa ma apuc de gatit dupa ce am avut revelatia cu pakistani adevarat.

Oras universitar, deci tineret si distractie. Meciul plin de nerv si atmosfera. Organizarea proasta, dar despre asta nu vreau sa vorbesc acum, ca ma enervez degeaba si oricum nu mai am ce face.

Mersul cu masina cu volan pe dreapta – priceless. Dezorientarea din oras strain, oricat de mic si de explicit ar fi el – priceless. Ne umplea de disperare, dar cautam si gaseam. Oricum am ajuns la concluzia ca GPS-ul iti incetineste clar functiile creierului.

Pacat ca am auzit un tip cantand la vioara intr-o piata si mi-am adus aminte de prietenul meu drag, Dragos, care a murit. Pentru care nu o sa mai existe calatorii,  nici vacante, nici mancare pakistani, nici ratacit in orase. Am stat pe iarba cu ochii in sus la cer si m-am rugat, nici eu nu stiu cui, sa-i fie bine acolo.

E clar ca ii luam cu noi pe aceia la care tinem. Uneori lacrimile trebuie plimbate peste tot, trebuie lasate sa plece. Problema e ca nu pleaca toate.

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized