Hâzii

De mult timp voiam sa fac o lista a personajelor care apar la TV si care ma fac sa-mi vina sa sparg respectivul obiect.

1. Floriiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiin Calinescuuuuuuuuuuuuuu. In viata lui nu mi-a smuls un zambet. Pentru ca imi venea sa vomit cand aparea si asta imi taia cheful de ras vreo 3 zile. Pentru mine, Calinescu este sinonim cu vulgaritatea ce nu ma amuza (da, mai sunt momente vulgare pe care le apreciez!), cu nesimtirea, cu jignirile pe banda rulanta, cu a aparea beat la TV. De cand mai este si politician si-l mai sustine si pe Basescu, imi este si mai antipatic.

2. Cuplul Realitatea TV Prelipceanu-Chiriac. Cu ei, ti se face rusine de acasa de ceea ce emit dumnealor la TV. Acum cateva minute, de pilda, Laura Chiriac zice: “Valeria Stoica. Valeriu Stoica, ma scuzati. Ma gandeam la sotia domnului Stoica, nu stiu daca o cheama Valeria”. What the fuck? Astia au voie sa se drogheze la Realitatea? Asta a fost doar un exemplu. In rest, pe Prelipceanu l-a mintit cineva ca e expert in toate domeniile. Spune tampenii si intreaba cretinatati cu natureletea cu care alti oameni beau apa si cu inversunarea cu care alti oameni isi cravaseaza magarii. La ei doi, ineptiile se tin lant la modul cel mai enervant. Tot asa, fara sa te faca sa razi.

3. Mircea M. Stoian. Are privirea unui libidinos de profesie care ar fute si becurile din studioul lui Capatos. Se bate pe burta ca un boschetar cu tot felul de personaje stravezii precum Sexy Braileanca si se crede supersmecher. De asemenea, ofera niste vulgaritati pe care nu le gust. Si rade singur ca boul de ce spune. Eu cred ca Stoian santajeaza pe cineva de la Antene cu ceva. Ca astfel nu-mi explic cum l-au angajat.

4. Nikita. La inceput ma fascina. Acum gata, perioada romantica a trecut. Cantitatea de prostie care pare sa se autoproduca la nemurire nu mi se mai pare haioasa. De asemenea, nici vorbitul in versuri care are rolul de a scoate in evidenta, pe langa calitatea de poeta, si alte interminabile calitati ale acestei celebritati de balta: “Foaia verde de bibani / Nikita are multi bani”. Si cand-colo Nikita mananca de prin parcari.

Daca imi mai aduc aminte de careva, updatez postul. Intre timp, dati si voi cu ciomagul aici, ca nu citeste nici dracu’.

Leapsa de la Evergreena reloaded

Buna dimineata!

Evergreen mi-a pasat placuta misiune de a alege dintre amintirile fotografiate una haioasa si una de suflet.

Amandoua sunt haioase si amandoua sunt de suflet, de fapt

Din poza de mai sus, remarcam obsesia taranului roman, in acest caz eu, pentru porcarii. Asa ca de la Opatija am pozat indicatorul catre Pula. Mai sus de Pula, daca va concentrati, vedeti si Putza, dar si pe Carmen. Cert este ca in acesta vacanta petrecuta de nebuna prin Croatia in 2007 nu am ajuns la Pula. Am ratat Pula.

Asta e plaja din Barcelona. Si lucruri care nu se mai pot repeta.

Dau leapsa mai departe la Maria Coman, Jimerino, Manolo, Cronicaru’ si MeTheDevil. Cand o sa invat sa pun si linkuri, o sa ne bucuram cu totii.

Adevar si provocare

Copilul doarme mai bine dupa baie.

Poate copilul de rechin. Al meu nu. Al meu dupa baie este ca un Usain Bolt in bloc-starturi. Atent, nervos ca un cal naravas. Fara somn. Asta cu somnul e balada-rock pentru creduli.

Am facut depresie post partum.

Nu, nu am asa ceva. Pur si simplu sunt eu nemultumita si turbata. Depresia postnatala este ceva grav, care se manifesta in principal prin teama de a avea de-a face cu copilul tau, de la plans si furie inexplicabile pana la stari de lesin, atacuri de panica si crize de respiratie. Eu nu am si nici nu am avut astfel de temeri.

Un copil care mananca mai putin decat scrie pe cutiile de lapte-formula este un copil subnutrit.

Nem. Orice copil mic mananca atat cat poate. Bebelus flamand nu exista. Ei cer cand le e foame si mananca atat cat incape. Atata vreme cat cer la intervale regulate, totul este OK. Da, poate Olga o sa fie mai slabuta. In niciun caz nu este nemancata. Va asigur ca o hranesc cu tenacitate. Nu o pot indopa ca pe porci pentru ca, pur si simplu, inclesteaza gura cand ii trece foamea si nu treci de gingiile ei nici cu berbecul de razboi, darmite cu un biberon.

Esti o mama rea daca nu dormi cu copilul in camera.

Poate. Dar in acest fel copilul meu respira noaptea alt aer decat cel din preajma mea. Se odihneste intr-un loc necontaminat pe timpul zilei. Pentru ca a invatat sa doarma singura din prima zi si nu simte in jur alte prezente cand e vorba de odihna, Olga doarme toata noaptea de la o luna si o saptamana, cu exceptia orei la care se trezeste pentru 20 de minute, pentru a fi schimbata si hranita. Nu guita, nu plange dupa noi. Mai scartaie putin, foarte rar, si asta se rezolva cu unul dintre noi stand 2 minute langa patut si vorbindu-i frumos. Acum sincer, dupa ce ma calareste toata ziua, de ce sa-mi mai doresc sa ma calareasca si noaptea?

Nu scoate copilul afara pe vreme nashpa.

Uite ca il scot! Ca doar nu o sa astept luna mai sa se faca frumos iar. Nu scot copilul pe ploaie, de exemplu, ca atunci nu ies nici eu. Frigul insa poate fi contracarat cu hainele potrivite (asta neinsemnand ca ii pun 27 de straturi de toale). Frigul e bun. E chestia aia care aduce rosul natural in obraji. Care aduce foamea (bine, nu si Olgai!).

 Afara, copilul doarme mai bine ca in pat.

True. In sfarsit una care functioneaza. Cred ca Olga nici nu stie ca a iesit afara pana la 2 luni si o saptamana. Plimbarea, in carut sau in brate, cu piciorul sau cu masina, e somniferul perfect. In momentul in care se intoarce in casa, se declanseaza senzorii. Deschide ochii si incepe plansul.

Puzzle

Oamenii care habar nu au sa mearga pe strada ma scot din minti. Nici eu nu sunt cea mai descurcareata persoana pe trotuar, in aglomeratie, dar unii sunt de-a dreptul batuti in cap.

Spre exemplu, le vine foarte greu sa realizeze faptul ca eu cu carutul cu plodul in el sunt mai putin mobila decat ei particulari. De aceea, cand ne intalnim pe langa masinile parcate, evident, pe trotuar, li se pare mai normal sa ma inghesui eu cu caruciorul intre doua masini decat sa se dea ei pentru doua secunde intr-o parte.

La fel, ciobancele care merg cate doua-cate trei sa futa vantul prin cartier! Cu cat cantaresc mai mult impreuna, cu atat li se pare mai firesc sa nu se desparta cand trec cu maimuta in carut. Mi-ar placea sa zbor, proastelor lipite, dar caruciorului asta belit nu-i cresc aripi. Voi, in schimb, puteti sa renuntati la a va tine de mana pe strada.

Pe strada Teiul Doamnei se parcheaza ca-n Vestul Salbatic Modern. Masini asezate pe doua siruri in mijlocul strazii, vizavi chiar de sectia 7 Politie. 7, 9, 13, parca mai are vreo importanta! Sunt unele stradute care au toate sansele sa arda precum niste cracute uscate, in cazul unui incendiu, deoarece autoturismele au blocat intrarea. O masina de pompieri, cum ar veni, ia ariciul in brate cand vrea sa intre, de pilda, pe aleea Otesani. Ca sa treci cu carutul e un sudoku challenge. Ocolesti si cate 6 masini ca sa ajungi unde doresti.

Pe astia cu masinile nu-i injur, ca nu au unde parca. Ei in schimb ma injura copios cand merg si eu pe carosabil, pentru ca pe trotuar, repet, sunt alte masini parcate.

Sambata

Am uitat sa zic. M-am intors la scrima. La aerobic e plictis. Prea multi estrogeni. Mie imi trebuie testosteron.

xxx

De Craciun, mi-as dori sa primesc o familie.

xxx

Cam atat.

DECI… botez nu!

Pot sa-mi pun in cap toata Mitropolia. Olga NU se boteaza, in niciun caz nu se boteaza scufundata pana peste capatana in cadelnita-cristelnita, cum kilu’ lui John se numeste.

Pe langa rezerva mea (ca sa fiu delicata si sa nu-i zic scarba) fata de preoti, a mai aparut si paranoia ca un copilas de 6 saptamani de pe langa Sibiu a murit dupa botez pentru ca boul de popa nu i-a tinut mana la nas si la gura. Deci, copilul meu merge la botez cand o putea merge pe propriile-i picioare, nu o mai incapea in cazanul ala trist si or fi nevoiti popii sa-i puna apa de-a lor sfanta doar pe varful capului.

Un cacanar de popa-sef a zis ca in 300 de ani nu s-a inregistrat niciun deces in urma botezului. E, UITE, NEA PULICA, S-A INREGISTRAT ACUM.

Aviz amatorilor! Care vrea sa mi-o boteze in cacatul ala de stil primitiv pe Olga va trebui s-o faca peste cadavrul meu. Asta inseamna ca intai o sa participati la o inmormantare!

http://www.newsin.ro/bebelu%C5%9F-sibiu-botez-inec.php?cid=view&nid=dfb38a60-65b6-4725-b4bd-ba75516c9289&hid=video

Catre Ira

Am primit tema de la Jimerino sa scriu aici ce i-as spune pisicii Ira daca m-ar intelege pret de 5 minute.

I-as spune ca mie asa imi place de ea exact asa cum e, rea si salbatica si neprimitoare cum este. Ca nu mi-as fi dorit niciodata sa se transforme intr-o matza de biblioteca, intr-un animal de casa cu maniere si staif.

Ca o iubesc mai tare decat pe multi oameni pe care i-am cunoscut. Ca e mai buna si mai inteleapta decat ei.

I-as spune ca mereu va fi copilul meu cel mare.

Ca nu vreau sa-mi imaginez ca o sa treaca timpul si ca pisicile nu traiesc cat noi.

Ca as vrea uneori s-o scot la plimbare, dar nu in lesa, ci asa, langa mine, libera, ca o prietena cu care ma duc la shopping. As vrea sa mergem in vizite impreuna si sa bem cafele cu aroma de pastrama.

I-as spune ca imi vine sa rad in hohote cand se infasoara in perdea sau cand alearga vreo maslina prin sufragerie sau cand facem amandoua numarul cu saritura pe usa.

I-as spune bancuri ca sa vad daca rade. Pentru ca o banuiesc ca nu prea are simtul umorului.

I-as spune cat ma enerveaza Olga ca nu mananca destul. Olga e sora ei mai mica, i-as spune, si trebuie sa aiba grija de ea si s-o protejeze.

Ca poate e anormal sa iubesti atat de mult o pisica.

Ca imi pare rau ca nu am lasat-o sa faca pui.

I-as spune ca nu-mi imaginez noptile fara s-o simt pe mine. Si apoi as lua-o in brate.

Stati asa! Chiar asa ii spun Irei, fie ca ma intelege sau nu.

Măi, șchelete, stai că nu-ți dau drumul…

Cand ma intristez, imi scot scheletii din dulap. Ii fardez violent si ii imbrac cu hainele mele. Hainele le-au ramas mari, pentru ca si scheletii au ramas mici… Dansez  cu ei prin camera friguroasa. Valseaza fara talent, dar corect, si ma paseaza de la unul la altul, invartindu-ma si ridicandu-ma elegant.

Scheletii pastreaza pe sirile spinarilor uitarea sau neuitarea. Depinde cu care dansez.

Conversatii pe care le tin minte perfect, desi le-am avut acum zece ani. Interlocutorul a murit, discutia e mai vie ca atunci.

Lumini plapande care ascund fete necunoscute. Si niciodata nu mai deslusesc cine sta acolo, pitulat la adapostul unei lumini.

Degete care chinuie un pian… Rasete insotind opera, zboara si ele in sus precum notele.

Uneori mi-e frig pentru ca ma simt singura. Iar scheletii din dulap ma tin treaza noaptea, ca sa-mi sune in creier povestile lor care, poate, se cuveneau ingropate. Uneori mi-e frig si cand ar trebui sa-mi fie cald.

Les yeux bleus vont aux Cieux

Cand eram copil, ma jucam mergand cu ochii inchisi. Uneori, ma tinea tata, si atunci ii ferecam de tot, lasandu-ma cu toata increderea in mana parintelui. Il simteam smucindu-ma usor din dreptul stalpilor, copacilor. Radeam si ameteam, pluteam si visam acolo, in lumea, in lumea ochilor astupati in mijlocul strazii.

Pe dinauntru pleoapelor, vedeam multe, multe culori. Era soarele care desena in spatele retinei mele tot felul de jocuri, de forme, de miscari circulare.

Alteori nu ma conducea nimeni. Atunci nu strangeam de tot ochii, ii mijeam doar pe jumatate. Vedeam cat trebuia sa vad ca sa nu ma lovesc, dar pretindeam ca i-am inchis pe de-a-ntregul, doar ca sa-mi fac povestea mai palpitanta.

Acum imi dau seama ca toata viata am umblat, de fapt, cu ochii orbi de atata inchidere. Ca m-am jucat intr-un intuneric relativ, unde mai patrundea, cateodata, o raza de lumina cu care nu stiam ce sa fac. Ca am bajbait intr-un labirint inchipuit si rareori am deschis ochii. M-am lovit de obstacole, dar mi s-a parut normal.

Uneori vreau sa deschid ochii. Dar nu mai pot…

Ziua perfecta

Aur la sabie. Campionate Mondiale. Baieti. Echipe. Personaje ca Dumitrescu si Zalomir, de care lumea parca-parca a mai auzit. Nume ca Hanceanu, zis si Gheara, si Dolniceanu, sportivi tineri, care pentru majoritatea sunt aparuti de pe alta planeta.

Pana ieri, as fi zis ca era Covaliu nu s-a incheiat. Si intr-un fel ea ramane cu noi. Cova, fost campion olimpic, este acum antrenorul lui Dumi, Zalo… Acum insa cred ca a inceput o alta. Pe plansa s-au suit, mai intai timid, apoi din ce in ce mai articulat, lupii tineri, generatia cu tupeu, insetata de medalii. Si nici nu a trecut mult timp de la retragerea sabrerului Covaliu, de-abia un an, si sabiile noi razbesc deja in clasamentele mondiale.

Din pacate, scrima se numara printre putinele sporturi unde exista continuitate de bun augur. Ar mai fi tenisul de masa, unde inca se mai obtin medalii. In rest, nu ma pot gandi la nimic. Poate la serile de vineri cand ramaneam in fata televizorului, inainte de club, party and stuff, ca s-o vad alergand pe Gabriela Szabo la concursurile Golden League. Azi am vazut pe net cum niste sabreri pe jumatate necunoscuti pentru romani au castigat aur.

Am vazut cum Zalomir si-a pierdut doi dinti, accident rar intalnit la sportul asta.

Am vazut cum Hanceanu a aratat ce om valoros de echipa este.

Am vazut cum Dolniceanu s-a ridicat la pretentiile colegilor sai si ale antrenorilor.

 Am vazut cum Dumitrescu a recuperat 11 tuse imposibile in fata unui ex-campion olimpic.

Romania-Italia 45-44.

Istoria se scrie, uneori, din pasi mici si diferente minuscule.

http://www.youtube.com/watch?v=WJpQJWpVJds