Back

Deci am fost la mare.
Ziceti merci ca ne-am intors, ca in Eforie Nord sunt niste gropi atat de uriase pe strazi (da, da inclusiv pe trotuare), incat cu putina neatentie aveam sanse sa ne pierdem acolo ca in Triunghiul Bermudelor.
In plus, puteti pune pariuri. Casa este deschisa. La plecare, in autocar, fix pe scaunele din fata noastra, s-au asezat niste parinti inconstienti carora le doresc toata muia din lume si care aveau un plod cu cateva luni mai mare decat Olga si care era plin, plin, plin de varicela. Deci, pisandu-ma pe ei din toata inima, care credeti ca sunt sansele ca Olga si Jimmy sa se umple de bube in urmatoarele 3 saptamani? Eu am facut la 23 de ani. Era sa mor atunci. Sa-l vad pe Jimmy cum o sa reziste.
La mare, in prima noapte, puteam sa facem foc de tabara si sa depanam amintiri. Olga nu a dormit aproape deloc. Ea nu stie cum e sa doarma cu noi in pat, asa ca ne-a vazut langa ea si si-a zis ca e ziua in amiaza mare. Asa ca ne-a tras niste picioare in gura si in burta de am vazut stele verzi. Se rasucea si se zbatea si tipa de bucurie ca ii tinem companie. Radeam de ea, dar imi cadeau ochii in gura. In noptile urmatoare a fost ok, a dormit, dar noi am dormit tot cu grija, pentru ca acest copil nu sta nici 5 minute in acelasi loc.
La plaja, cel mai mult i-a placut nisipul. Il lua in pumni si nu pricepea de ce nu sta acolo unde-l pune ea. Cu apa nu a fost prea amica. Colac am luat degeaba. De-abia in ultima zi a parut ca ii place mai mult.
Eforie e statiune plina de moldoveni. Si prin moldoveni inteleg munteni, ardeleni, moldoveni de cacat. In apa trebuie sa intri cu maceta ca sa-i decimezi pe taranoii care sar in cap si se joaca cu balabustele. Frate, eu era sa ma inec pe la 14 ani. De atunci am invatat sa inot remarcabil si tot de atunci respect apa. De-asta nu apreciez de ce trebuie sa intru in mare si sa ma feresc de manelistii care imi sar in fata, ma stropesc si se baga unul pe altul la fund, desi au peste 40 de ani.
Puteai gasi mancare ok, la preturi ok. Aglomeratie ca la balamuc. Am busit foarteeeee multi cu caruciorul.

Si acum poze

Cu maimuta in rucsac

Cica maine se pleaca la mare, sa vada copilul aerosolii.
Cu autocarul se pleaca. Am ceva emotii.
O s-o imbrac in cea mai adorabila rochita, ca sa para extrem de adorabila atunci cand va urla mai putin adorabil in urechile calatorilor inocenti.
Singurul meu regret e ca nu avem o camera foto. Sa-i surprindem pentru posteritate muianul cand, de pilda, o sa inghita nisip.

LE: Rocky Spaniolul doneaza pentru 3 zile aparatul vechi al fratelui Cristi, care si-a parasit camera foto pentru a pleca in Irlanda. Pentru asta ii multumim.

Sper sa nu o pierd pe la mare. Ai mei ma pierdeau frecvent pe litoral. Noroc ca invatasem sa ma intorc singura, ca pe ei nu ma puteam baza.
Faza asta cu Olga la mare imi aduce aminte de copilaria mea. Stateam doua saptamani la mare in fiecare vacanta. Plangeam la plecare. Si acum plang. Oricum, ma distram de minune.

Luni

Ieri am inventat o reteta pentru Olga. Dar cum Olga s-a pisat pe mine si nu a mancat, ma simt indreptatita, intr-un fel razbunator asa, sa va impartasesc reteta.
Carne fiarta de vita, ceapa fiarta, rosii crude, branza cu smantana. Amestecati si mancati. Daca vreti cu sare si piper, e treaba voastra. Pentru oamenii mari am facut varianta cu sardine in loc de vita. Noi am mancat.

***

Pisica Ira dispare de cateva zile in mod constant. Aseara se bagase in fundul Iadului. Niciun strigat, nicio pisaiala, niciun fel de mancare. Nimic nu a functionat s-o facem sa iasa din cotloanele in care se bagase. Ai zice ca intr-o casa atat de mica nu poti rataci nici macar un ac, d-apai o mata. Pe bezna de aseara, Jimerino a iesit prin gradina blocului sa caute bijuteria coroanei. Pe care am gasit-o eu. Am gasit eu e un fel de-a spune. A iesit ea de pe sub vreun pat. Nu am descoperit exact de unde a iesit.
Azi am pierdut-o iar. O incuiasem pe balcon. Ira e prostuta. Daca o inchizi undeva – balcon, dulap – nu miauna sa te atentioneze ca trebuie s-o bagi inapoi. Trebuie sa ghicesti tu singur unde ai pus pisica. Chiar daca nu esti mereu tu ala care o uiti incuiata pe undeva.

***

Imi trebuie o preocupare. Cum ar fi un job.

Medicina si cutit

Cred ca am luat-o razna cu Grey’s Anatomy. Cred ca in capul meu ma consider doctor sau ceva asemanator, pentru ca azi am intrebat un echipaj SMURD daca are cumva nevoie de ajutor. Din partea mea. Oare sa ce? Sa scriu o carte despre SMURD? Sunt obosita, am dormit 4 ore.

***

Acum o sa va povestesc cum am vrut sa-l injunghii pe taica-meu, cand eram mai mica. Pentru ca are tot radacini medicale.

Eram in vacanta dintr-a noua spre a zecea. Toti turbatii se pregateau sa se care intr-o tabara la Costinesti, numai eu facusem o frumusete de infectie la degetul mic de la mana stanga. Din cauza rosului de unghii, boala grea pe care am dus-o pana acum vreo 4 ani, cand m-a vindecat Tzone . Eu rosesem unghia, infectia imi rodea degetul. In doua zile se facuse cat un butuc mai mic si tot crestea. Ma tavaleam de durere, dar il ascundeam de ochii alor mei, caci mersul la spital, atunci ca si acum, nu imi provoca decat panica. Numai ca, intr-o dupa-amiaza, taica-meu m-a ginit ca ma intortocheam de durere. Cand a vazut ca aveam un deget de dimensiunile unui copacel ce de-abia asteapta sa fie plantat, s-a luat cu mainile de cap. “Hai la spital”. “NU”. Si m-am baricadat la mine in camera.

Unde aveam cutitul asta…

Vai, ce cutit! Cutit de vanatoare, atat de ascutit si de taios ca te ranea numai daca il priveai. Era stralucitor-stralucitor, avea o lama de vreo 12 centimetri (acum poate gresesc, femeile habar nu au cat e un centimetru). Maner rosu cu niste incrustatii de fildes si cu o dunga subtire de metal. Si o teaca… Vai, ce teaca! De piele intoarsa, facuta special sa fie agatata pe centura. Cutitul asta era comoara mea cea mai de pret.

Asa ca am luat comoara in mana si am inceput sa urlu de nebuna ca daca pune mana cineva pe mine sa ma duca la spital, il voi strapunge. Urlam in bunul stil isteric consacrat, cu geamul larg deschis, ca o victima ce ma gaseam. Si impungeam asa cu cutitul in aer, eram amenintatoare.

Si unde nu a pus taica-meu mana pe mine, cu cutitul meu de vanat ursi cu tot, si unde nu m-a incins cu doua palme peste ochi de am vazut stele verzi. Si mi-a luat arma si m-a dus la spital unde m-a operat un nene doctor care intre timp s-a sinucis. Infectia ajunsese atat de adanc incat imi vedeam osul.

Am supravietuit.

Cutitul in schimb nu. Nu l-am mai vazut niciodata din ziua aceea.

***

Olga a luat-o si ea razna. Am lasat-o azi-noapte la cineva, linistita, crezand ca e vorba tot de copilul meu dragut care doarme noaptea si dimineata se trezeste la 10. Am gasit un monstrulet care s-a sculat la 2 noaptea sa se joace, iar la 6 s-a gandit ea sa se trezeasca definitiv. Constat ca treaba cu dormitul in camera ei e la fel de nasol pe cat pare de ok. S-a obisnuit atat de mult acolo incat nu mai doarme in alta parte.

Not nice. Hot ice

Bai. I am not a nice person.

Fix de aia nu stiu cum se face ca toate babele nevorbite, mosii terminali si, in general, oamenii intra in vorba cu mine, in ciuda privirii mele amenintatoare si a faptului ca le raspund monosilabic, asta daca sunt in toane bune, ceea ce se intampla intr-un ritm de-a dreptul centenaro-sarbatoresc. Adica se intampla foarte rar. Din cauza Olgai, care uneori comite cuteness crimes in ciuda-mi, ma procopsesc cu toate specimenele care vorbesc FOARTE tare in RATB, recomanda retete pe baza de plante pentru eczemele pe care nu le avem si il injura pe sofer la fiecare pornire si oprire. Daca as fi o floare dragalasa si luminoasa, as intelege atractia ganganiilor fata de petalele mele viu colorate si fata de polenul care ar trebui sa se reverse dinspre mine pe scaunele din autobuz. Dar cum eu sunt un cactus intepacios, un coiot urlator, un porc spinos veninos, chiar nu pricep cum se lipesc toti de mine. O sa scriu pe mine un mic panou cu “Va rog, nu va adresati animalului expus”. Cam ca alea cu Do Not Resuscitate. Da, si ma uit si la Grey’s Anatomy. I am a horrible person.

Apoi, cred cu convingere ca oamenii, desi merg zilnic pe strada, nu sunt inzestrati cu proprioceptiune. V-am spart la nas cu cuvantul asta, este? Proprioceptiunea este calitatea de a-ti simti, coordona si supraveghea propriul corp. Dar ei nu! Ei ori se cred prea mari, incat ocupa tot trotuarul, ori se cred prea mici, incat au impresia ca pot incapea pe o alee de doi scuipati in acelasi timp cu mine si cu caruciorul Olgai. Se opresc brusc in fata mea si se holbeaza ca boii pe pereti si la blocuri si la pula calului si se uita suparati la mine cand ii busesc cu carutul. Caci da, ii busesc! E distractiv. Asta e, frate, daca admiri peisajul. You snooze, you lose.

News

Olga a inceput sa le ia oamenilor mancarea de la gura. E ca un saculet fara fund, care nu se opreste niciodata. Si nici nu se ingrasa. Si parca da semne ca vrea sa intre in normalitate. Ieri a baut pentru prima data singura din biberon. Pana acum nu. Are sclavi. Aseara am dus-o la Zone Arena, sa vedem finala. A fost vesela. A tipat incontinuu. Nu cred ca mai are voce. Si a comunicat pentru prima data cu alt copil, cu Maria, care e delicioasa. In sensul ca au tras de jucarii, au urlat una la alta si s-au examinat pana nu au mai putut.

***

A castigat Spania. Not one of my choices! Asta e. Trebuie sa infiintam niste competitii marfa si in anii impari. 2011 nu-mi spune nimic. Macar in 2009 am facut-o pe fie-mea si mi-am ocupat capul cu ceva . In plus, azi-noapte am visat ca mai fac un plod. Urma sa se nasca pe 15 aprilie. Ceea ce ar insemna sa ma apuc de treaba in urmatoarele cateva zile. Ceea ce nu am chef.

***

In parcul Circului, daca esti plod, poti sa te plimbi cu poneu’. Doar ca poneu’ e putin cam urecheat si inaltut pentru un poneu. Si asta pentru ca e magarus. Cred ca senzatia e aceeasi, cu toate astea. In plus, langa magarus chiar ai ocazia rara sa vedeti un poneu, care trage o trasurica. Adica ai mijlocul de comparatie la o balega distanta.

***

E vara lui Ploaie. Hate it!

Fuck the Depeche, fuck the rest / heavy rain is the best

Am vazut eu azi de dimineata ca e mai frumos afara. Asa ca am incarcat plodul in roaba lui, am zis fuck off piureului zilnic de care m-am saturat si eu, si fetita, am cumparat 3 iaurturi si am plecat in vizita. La Lovely People. Caci si eu inca ma mai simt o Lovely Person intr-o masura mica, dar importanta.

Am pornit-o pe jos, se stie, noua ne place sa admiram orasul la pas. Calea Mosilor, de pilda. Si Bulevardul Carol. Si Elisabeta. Si Cismigiul.

Numai ca, pana acolo, adica la Universitate, am vazut negru in fata ochilor. Si nu din cauza caldurii naucitoare, ci din cauza faptului ca, daca vii cu un carut de copil sau cu un scaun cu rotile dinspre Teatru si vrei sa ajungi la Palatul Sutu, o sugi cu tot cu plodul sau cu handicapatul tau. Nu ai cum sa treci. La pasaj nu exista rampe, iar scarile rulante merg doar la deal, nicidecum la vale. A trebuit sa ocolesc si sa traversez pe la Intercontinental. Apoi, cand intr-un final am ajuns la Universitate, m-am infipt in organul care o ardea degeaba pe acolo.

M-am infipt in politai (sa fie clar) exact cand oprise pe una cu masina s-o amendeze.

Discurs: “Stiu ca nu e treaba dumneavoastra, dar la pasaj nu sunt nici rampe, nici scari. Dar o sa devina treaba Politiei cand o nebuna cu copilul in carut o sa cedeze nervos si o sa treaca strada prin mijlocul pietii Universitatii si o s-o calce un alt nebun cu masina”.

Intre timp, aia cu masina oprita pentru amenda s-a tirat. Am facut si eu ceva bun!

***

M-am tot intrebat de ce sunt atatia oameni imbracati ca de noiembrie pe strada. Si se mirau ca le era cald. Pai da, le era cald pentru ca era cald. 35 de grade la soare. Dar oamenii aveau hanorace, pulovere. Asta pentru ca romanul, daca vede ca o sa ploua peste 7 ore, se imbraca gros profilactic. Poate cine stie, nu mai ploua.

***

Cand m-am intors de la Lovely People, ne-a prins ploaia. Mai intai ne-am adapostit la o scara de bloc. Nu sub un copac, cum fac majoritatea idiotilor. Cred ca Olga nici nu a observat ca ploua cu spume, pentru ca era ocupata sa traga de sticla mea de Cola. Despre care am tot obosit sa le explic babelor care nu au ce face si se baga in seama cu mine (si-au si gasit interlocutorul de treaba ) ca nu, nu ii dau sa bea Cola, doar tine la ea sticla. Am stat vreo 10 minute, timp in care mi-am dat ca, daca o tine tot asa, o sa-mi creasca barba si datoriile daca raman acolo. Asa ca am dotat plodul cu hanorac, l-am invelit cu pledul si cu Sacosa de Panza si am luat-o la goana catre casa. Ciudat, persoanele care se imbracasera gros de la prima ora acum se indoiau de decizia lor pentru ca, in ciuda pelerinelor de ploaie si a hainelor militare, se piteau prin farmacii, prin magazine, ca sa nu le ploua. Nici macar aia cu umbrele nu mai circula.
E un cacat de ploaie de vara! E calda! Romanul se incalta si la nunta cu slapi de la Dragonul in Flacari, dar e prea nobil sa calce prin balti la o amarata de ploaie!

Banii

Trebuia sa vina pe 10 iunie. Postarita la usa cu indemnziatia de crestere a copilului. Este 21 iunie. Nu a venit inca.

Este clar ca statul roman nu mai are bani. E fix ca mine in acest moment. Deosebirea este ca eu muncesc de la 18 ani in weekenduri, in tarziuri de noapte, in injuraturi, in umilinte pentru banii astia. In ideea ca intr-o zi voi putea sa cresc un copil pentru ca am muncit ca o vita din tinerete. Am gresit!

Deosebirea e ca statul roman imi fura acesti bani ca sa acopere furtisaguri ale unor oameni cu demnitate care de fapt habar nu au ce inseamna munca grea, sacrificiile, lipsurile, laptele praf.

Cine i-a votat pe astia ar trebui s-o suga acum in locul meu. Dar fac pariu ca nu recunosc acum. Nu, nu inseamna ca ei sunt mai putin victime. Dar ar trebui sa treaca pe la mine, o data pe luna, cu cate 10 RON in mana. Iar Basescu sa treaca pe aici cu propriul cap in mana ca sa ma simt cat de cat consolata.

Ne bazam pe bani de la mame – o pensionara si o profesoara.

Si sunt sigura ca sunt cazuri muuuuult mai nasoale. Femei singure, care nu au niciun alt ajutor.

Tara asta trebuie sa moara! Pe bune, sa moara si sa ramana in loc un desert. Stiu, o sa vina Toader si o sa-mi povesteasca de la Paris ce marfa e in Romania!

Uite ce am gasit

In speranta ca, daca-l postez aici, il si urmez macar o data pe zi

De 8 martie, cu tristete

As vrea sa scriu la asta cu umor, dar chiar nu pot.

Pe scurt. Daca am mai ramane doua persoane pe pamant, Dracu’ si cu mine, mama mea ar tine, fara sa se gandeasca prea mult, cu Dracu’. Orice am facut, orice decizie am luat, orice drum am apucat, maica-mea m-a criticat, a plans, si-a rupt parul din cap, a zis ca o umilesc. In fata altora insa m-a laudat. Dar numai in fata lor. Pentru ea, in ochii ei, nu am realizat niciodata nimic, oricat de multe as fi realizat si oricat de evident ar fi fost asta pentru restul lumii. In numele unei iubiri pe care nu am inteles-o nici cand aveam 14 ani si nici acum, cand am 34, a incercat sa ma sufoce. Scandaluri peste scandaluri, care se perpetueaza si acum, cand, SLAVA UNUI DUMNEZEU TWISTED, nu mai stam impreuna.

Pentru mine asta ar fi cosmarul perfect: sa ajung din nou sa traiesc cu mama. Sau, extinzand trauma, cu alte rude. Cand m-am mutat singura, am zburat de fericire. Inca mai zbor, desi au trecut 7 ani.

Mi-a pretins mereu sa ii spun tot. Fara sa stie insa sa-mi adreseze nici cea mai simpla intrebare. Drept consecinta, maica-mea nu cunoaste nici macar 20 la suta din tot ce am facut eu in toata viata mea. Sufera din cauza asta. Daca i-as povesti insa, as suferi eu. As fi iar judecata si rasjudecata si apoi judecata inca putin, inainte de a fi din nou judecata.

Imi pare rau ca suntem asa. Dar chiar nu e vina mea. Am fost ocupata sa ma concentrez toata viata asupra ideii ca, desi mi spune la infinit ca gresesc tot timpul, eu, de fapt, mai comit si lucruri bune.
Ma gandesc insa cu groaza ca toti, imbatranind, ne transformam in parintii nostri, iar eu trebuie sa fac eforturi sa nu ajung asa in raport cu fie-mea.