Ioana Sabina are numai un an de viata. Si cinci pagini de diagnostice dintre cele mai inspaimantatoare, care vizeaza in special inima. A trecut printr-o operatie si ii mai trebuie una. Care nu se poate face in Romania, ci in Elvetia, si care costa mult.
http://ioanasabina.blogspot.com/
Aici puteti citi intreaga poveste trista a Sabinei. Si poate dati mai departe, catre oameni care au posibilitatea sa ajute.
Olga este foarte cuminte la trezirea din somn. Nu stiu cum nu a descoperit inca isteria de trezeala. Dimineata, asta insemnand ora 9, nicidecum 6, noi intram amandoi peste ea in camera domniei sale. Si o gasim treaza. Da din maini si isi beleste ochii la cei trei maimutoi agatati deasupra patului. Nu bazaie. Cand ne vede rade.
Explicatia lipsei de urlete e una simpla, dupa parerea noastra. Copilul nostru UITA ca existam. Uita ce a facut ieri. De fapt, nu stie ce e ala IERI. Cand da ochii de noi, se lumineaza ca un batran bantuit de Alzheimer. “A, batu-v-ar sfantul, voi erati, maica? Arthur si Gretel?” “Nu, mamaie, suntem parintii tai, Jimmy si Oana. Te-am bagat aseara la somn, mai tii minte?” “Ba, as vrea sa va pot minti, dar nu am nici mai vaga idee cine sunteti. Am crezut ca sunteti nepotii mei, Arthur si …, dar se vede treaba ca nu sunteti… Ziceti ca imi sunteti parinti. Realmente imi pare rau, nu va cunosc. Mai incercati peste o luna”.
***
Revin la mai vechiul meu subiect favorit cu persoanele care ma bat la cap cu sfaturi.
Zilele trecute, am scos-o pe fie-mea afara. Femeia de serviciu de pe scara, care este o femeie de etnie roma ce probabil isi creste copiii in stil spartan, ma interpeleaza indignata: “Da’ asa il scoti afara, nu vezi ce vant e?” Printre dinti imi scapa o injuratura uratica, destul de colorata, cu iz etnico-nationalist. Numai tiganca de la bloc nu ma certase pentru ceva in ultimele cateva luni.
Duminica seara, la bloc la Jimmy, asteptam taxiul. Trece o vecina. Sa va traiasca, sa va muiasca si tot ce se zice in aceste ocazii emotionante cand ploua cu clabuci si firma Apolodor iti da teapa. Dar vecina, aparent draguta, este demonica, precum toate vecinele de varsta a doua spre a sasea inclusiv. Si, cand ziceam ca am scapat, ca asta e femeie de treaba si nu imi da niciun sfat, imi arunca pe final: “Si trage-i, mamica, copilasului caciulita pe urechiuse ca e frig”.
Numero uno – in viata mea nu am schimbat doua vorbe nici cu tiganca de la bloc, nici cu vecina lui Jimmy.
Apoi – eu nu am copilas, ci copil. Care nu are urechiuse, ci urechi. Si nici caciulita, ci caciula. Ca doar nu suntem la liliputani.
Si mai apoi – m-am gandit la o strategie de contracarare a fiintelor bagacioase. Ia ganditi-va! Cand simt ca urmeaza sa intre sfatul, nu ar fi mai bine sa zic eu ceva prima? Ceva crud sau jignitor, desigur. “Ah, doamna, am citit undeva ca petele acestea de pe maini inseamna sigur cancer. Nu ar fi bine sa va duceti la medic?” sau “Cainele dumneavoastra pare cam prost. V-ati gandit sa-i dati o bata in cap si sa va luati altul? Nu ca dau sfaturi, doar ziceam si eu asa”…
Aseara, in Barfly:
Jimmy: Manolo, se freaca una de bucile mele!
Mano: Pai, fa-i si tu ceva!
Jimmy: Gata, ma intorc cu fata!
***
Mi-am adus aminte azi-noapte de vacanta de clasa a 11-a spre a 12-a. Delicioasa! Am stat aproape toata vara la mare. La un moment dat, m-am intalnit cu un coleg de liceu care venise cu un tovaras mai mare decat noi. Adica 24 de ani! Eu aveam 17 si eram indragostita de alt coleg de liceu, prieten bun cu asta cu care ma intalnisem la Saturn. Am zis: de ce nu? Impusc mai multi iepuri: ma dau la unul cu 7 ani mai mare (chestie acum facuta cu dezinvoltura de pustoaice de toate categoriile de varsta), Don Juan de la Bucuresti care nu se uita la mine afla de chestia asta, razbunarea e aproape, eu sunt smechera etc. Lucrurile insa au degenerat, ca de fiecare data cand am incercat sa demonstrez ceva.
De mentionat ca pe vremea aceea la mine a te combina cu cineva insemna a te tine mana, a te saruta si maaaaxim a-l lasa sa-mi bage o mana pe sub bluzita. Ce credeati, ca va povestesc filme porno?
Deci, asa a fost tratat si batranelul respectiv care, s-o fi asteptat-nu s-o fi asteptat la mai mult, s-a indragostit lulea.
Ma intorc la Bucuresti. Ii povestesc celui mai bun prieten-baiat, desi firava pasiune pentru omul in toata firea palise vizibil. Lauda insa nu putea ramane in spate. Ma asculta cu rabdare. La un moment dat zic: “Ba, asta de 24 de ani (tot subliniam, sa le intre fraierilor minori bine in cap ca eu sunt smechera si ei o ard tot intre ei) are colectie de pixuri”. Amicul meu izbucneste intr-un ras rautacios: “Da-l in pula mea, ca este homosexual”. “Da, normal, cand e unul mai tare decat voi, e direct homosexual”….
Peste 5 zile plec in tabara. La mare. La Saturn. Toti prietenii mei prezenti. Roxana, Uca, Alex plus baiatul de care eram indragostita. In mintea mea se instalase clar ideea ca trebuie sa-l vrajesc pe Don Juanul de Caragiale. Numai ca, intr-o seara, cand sporovaiam linistita cu fetele in camera, bate cineva la usa. Deschid. Fac un preinfarct. Baiatul de 24 ani. Venise dupa mine la mare. Aproape ca uitasem ca exista.
Zice: “Am vrut sa-ti fac o surpriza. Am venit sa mai stam cateva zile impreuna, m-am cazat la gazda in Mangalia”.
Eu, pe dinauntru: “Bouleeee, imi distrugi ultima vacanta din viata de liceu. Imi ruinezi sansele de a fi cu puppy love-ul meu. Esti neinteresant si batran si terminat si ai colectie de pixuri. Pe de alta, esti bun la starnit gelozie. Mai stai, dar nu chiar lipit de mine”.
Eu, pe dinafara: “Bine”.
Si omul, saracul, a ramas prin preajma, in chicotelile fetelor. Venea dupa mine la plaja in fiecare zi. Eu de-abia ii aruncam 3 vorbe. Noaptea mergeam prin discoteci si fugeam de el. Nu-i ziceam unde ma duc. Eram prea mica, nene, voiam sa stau cu tovarasii mei! In plus, baiatul de o varsta cu mine dadea semnale (slabe, ce e drept) ca ar putea reactiona pozitiv.
La plecarea spre Bucuresti, baiatul cu pixuri s-a urcat in tren cu noi. A stat pe culoar, langa compartimentul meu, ca un catel. Nu am iesit la el nici macar o data. Am stat iesita jumatate pe geam si am vorbit tot drumul cu baiatul meu. Dupa coborare, nu l-am mai vazut niciodata pe amorezul tomnatic.
Peste cativa ani, amicul care mi l-a prezentat pe 24 ma ia deoparte la o petrecere si-mi zice: “Auzi ma ce am aflat! Il stii pe ala cu pixurile de la mare? E homosexual!”
Oarecum firesc, dupa ce ma uit cum il inmormanteaza pe maestrul Dinica si dupa ce am vazut si Sweeney Todd aseara.
Oana: io cand mor vreau sa nu vina nimeni
Oana: vreau sa ma autoingrop
Jimmy: destul de greu
Oana: dar nu imposibil
Jimmy: ba, cam imposibil
Oana: ma ambitionezi
De mult timp voiam sa fac o lista a personajelor care apar la TV si care ma fac sa-mi vina sa sparg respectivul obiect.
1. Floriiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiin Calinescuuuuuuuuuuuuuu. In viata lui nu mi-a smuls un zambet. Pentru ca imi venea sa vomit cand aparea si asta imi taia cheful de ras vreo 3 zile. Pentru mine, Calinescu este sinonim cu vulgaritatea ce nu ma amuza (da, mai sunt momente vulgare pe care le apreciez!), cu nesimtirea, cu jignirile pe banda rulanta, cu a aparea beat la TV. De cand mai este si politician si-l mai sustine si pe Basescu, imi este si mai antipatic.
2. Cuplul Realitatea TV Prelipceanu-Chiriac. Cu ei, ti se face rusine de acasa de ceea ce emit dumnealor la TV. Acum cateva minute, de pilda, Laura Chiriac zice: “Valeria Stoica. Valeriu Stoica, ma scuzati. Ma gandeam la sotia domnului Stoica, nu stiu daca o cheama Valeria”. What the fuck? Astia au voie sa se drogheze la Realitatea? Asta a fost doar un exemplu. In rest, pe Prelipceanu l-a mintit cineva ca e expert in toate domeniile. Spune tampenii si intreaba cretinatati cu natureletea cu care alti oameni beau apa si cu inversunarea cu care alti oameni isi cravaseaza magarii. La ei doi, ineptiile se tin lant la modul cel mai enervant. Tot asa, fara sa te faca sa razi.
3. Mircea M. Stoian. Are privirea unui libidinos de profesie care ar fute si becurile din studioul lui Capatos. Se bate pe burta ca un boschetar cu tot felul de personaje stravezii precum Sexy Braileanca si se crede supersmecher. De asemenea, ofera niste vulgaritati pe care nu le gust. Si rade singur ca boul de ce spune. Eu cred ca Stoian santajeaza pe cineva de la Antene cu ceva. Ca astfel nu-mi explic cum l-au angajat.
4. Nikita. La inceput ma fascina. Acum gata, perioada romantica a trecut. Cantitatea de prostie care pare sa se autoproduca la nemurire nu mi se mai pare haioasa. De asemenea, nici vorbitul in versuri care are rolul de a scoate in evidenta, pe langa calitatea de poeta, si alte interminabile calitati ale acestei celebritati de balta: “Foaia verde de bibani / Nikita are multi bani”. Si cand-colo Nikita mananca de prin parcari.
Daca imi mai aduc aminte de careva, updatez postul. Intre timp, dati si voi cu ciomagul aici, ca nu citeste nici dracu’.
Buna dimineata!
Evergreen mi-a pasat placuta misiune de a alege dintre amintirile fotografiate una haioasa si una de suflet.
Amandoua sunt haioase si amandoua sunt de suflet, de fapt 
Din poza de mai sus, remarcam obsesia taranului roman, in acest caz eu, pentru porcarii. Asa ca de la Opatija am pozat indicatorul catre Pula. Mai sus de Pula, daca va concentrati, vedeti si Putza, dar si pe Carmen. Cert este ca in acesta vacanta petrecuta de nebuna prin Croatia in 2007 nu am ajuns la Pula. Am ratat Pula.
Asta e plaja din Barcelona. Si lucruri care nu se mai pot repeta.
Dau leapsa mai departe la Maria Coman, Jimerino, Manolo, Cronicaru’ si MeTheDevil. Cand o sa invat sa pun si linkuri, o sa ne bucuram cu totii.
Copilul doarme mai bine dupa baie.
Poate copilul de rechin. Al meu nu. Al meu dupa baie este ca un Usain Bolt in bloc-starturi. Atent, nervos ca un cal naravas. Fara somn. Asta cu somnul e balada-rock pentru creduli.
Am facut depresie post partum.
Nu, nu am asa ceva. Pur si simplu sunt eu nemultumita si turbata. Depresia postnatala este ceva grav, care se manifesta in principal prin teama de a avea de-a face cu copilul tau, de la plans si furie inexplicabile pana la stari de lesin, atacuri de panica si crize de respiratie. Eu nu am si nici nu am avut astfel de temeri.
Un copil care mananca mai putin decat scrie pe cutiile de lapte-formula este un copil subnutrit.
Nem. Orice copil mic mananca atat cat poate. Bebelus flamand nu exista. Ei cer cand le e foame si mananca atat cat incape. Atata vreme cat cer la intervale regulate, totul este OK. Da, poate Olga o sa fie mai slabuta. In niciun caz nu este nemancata. Va asigur ca o hranesc cu tenacitate. Nu o pot indopa ca pe porci pentru ca, pur si simplu, inclesteaza gura cand ii trece foamea si nu treci de gingiile ei nici cu berbecul de razboi, darmite cu un biberon.
Esti o mama rea daca nu dormi cu copilul in camera.
Poate. Dar in acest fel copilul meu respira noaptea alt aer decat cel din preajma mea. Se odihneste intr-un loc necontaminat pe timpul zilei. Pentru ca a invatat sa doarma singura din prima zi si nu simte in jur alte prezente cand e vorba de odihna, Olga doarme toata noaptea de la o luna si o saptamana, cu exceptia orei la care se trezeste pentru 20 de minute, pentru a fi schimbata si hranita. Nu guita, nu plange dupa noi. Mai scartaie putin, foarte rar, si asta se rezolva cu unul dintre noi stand 2 minute langa patut si vorbindu-i frumos. Acum sincer, dupa ce ma calareste toata ziua, de ce sa-mi mai doresc sa ma calareasca si noaptea?
Nu scoate copilul afara pe vreme nashpa.
Uite ca il scot! Ca doar nu o sa astept luna mai sa se faca frumos iar. Nu scot copilul pe ploaie, de exemplu, ca atunci nu ies nici eu. Frigul insa poate fi contracarat cu hainele potrivite (asta neinsemnand ca ii pun 27 de straturi de toale). Frigul e bun. E chestia aia care aduce rosul natural in obraji. Care aduce foamea (bine, nu si Olgai!).
Afara, copilul doarme mai bine ca in pat.
True. In sfarsit una care functioneaza. Cred ca Olga nici nu stie ca a iesit afara pana la 2 luni si o saptamana. Plimbarea, in carut sau in brate, cu piciorul sau cu masina, e somniferul perfect. In momentul in care se intoarce in casa, se declanseaza senzorii. Deschide ochii si incepe plansul.
Oamenii care habar nu au sa mearga pe strada ma scot din minti. Nici eu nu sunt cea mai descurcareata persoana pe trotuar, in aglomeratie, dar unii sunt de-a dreptul batuti in cap.
Spre exemplu, le vine foarte greu sa realizeze faptul ca eu cu carutul cu plodul in el sunt mai putin mobila decat ei particulari. De aceea, cand ne intalnim pe langa masinile parcate, evident, pe trotuar, li se pare mai normal sa ma inghesui eu cu caruciorul intre doua masini decat sa se dea ei pentru doua secunde intr-o parte.
La fel, ciobancele care merg cate doua-cate trei sa futa vantul prin cartier! Cu cat cantaresc mai mult impreuna, cu atat li se pare mai firesc sa nu se desparta cand trec cu maimuta in carut. Mi-ar placea sa zbor, proastelor lipite, dar caruciorului asta belit nu-i cresc aripi. Voi, in schimb, puteti sa renuntati la a va tine de mana pe strada.
Pe strada Teiul Doamnei se parcheaza ca-n Vestul Salbatic Modern. Masini asezate pe doua siruri in mijlocul strazii, vizavi chiar de sectia 7 Politie. 7, 9, 13, parca mai are vreo importanta! Sunt unele stradute care au toate sansele sa arda precum niste cracute uscate, in cazul unui incendiu, deoarece autoturismele au blocat intrarea. O masina de pompieri, cum ar veni, ia ariciul in brate cand vrea sa intre, de pilda, pe aleea Otesani. Ca sa treci cu carutul e un sudoku challenge. Ocolesti si cate 6 masini ca sa ajungi unde doresti.
Pe astia cu masinile nu-i injur, ca nu au unde parca. Ei in schimb ma injura copios cand merg si eu pe carosabil, pentru ca pe trotuar, repet, sunt alte masini parcate.
Am uitat sa zic. M-am intors la scrima. La aerobic e plictis. Prea multi estrogeni. Mie imi trebuie testosteron.
xxx
De Craciun, mi-as dori sa primesc o familie.
xxx
Cam atat.
Pot sa-mi pun in cap toata Mitropolia. Olga NU se boteaza, in niciun caz nu se boteaza scufundata pana peste capatana in cadelnita-cristelnita, cum kilu’ lui John se numeste.
Pe langa rezerva mea (ca sa fiu delicata si sa nu-i zic scarba) fata de preoti, a mai aparut si paranoia ca un copilas de 6 saptamani de pe langa Sibiu a murit dupa botez pentru ca boul de popa nu i-a tinut mana la nas si la gura. Deci, copilul meu merge la botez cand o putea merge pe propriile-i picioare, nu o mai incapea in cazanul ala trist si or fi nevoiti popii sa-i puna apa de-a lor sfanta doar pe varful capului.
Un cacanar de popa-sef a zis ca in 300 de ani nu s-a inregistrat niciun deces in urma botezului. E, UITE, NEA PULICA, S-A INREGISTRAT ACUM.
Aviz amatorilor! Care vrea sa mi-o boteze in cacatul ala de stil primitiv pe Olga va trebui s-o faca peste cadavrul meu. Asta inseamna ca intai o sa participati la o inmormantare!
